Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump le-ar fi cerut republicanilor din Senat să renunţe la ancheta privind Rusia

Donald Trump le-ar fi cerut republicanilor din Senat să renunţe la ancheta privind Rusia

Preşedintele american Donald Trump le-ar fi cerut în repetate rânduri, pe parcursul verii, republicanilor de marcă din Senatul SUA să renunţe la ancheta Comisiei pentru serviciile de informaţii din această cameră a Congresului SUA pe tema presupusului amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, a informat joi cotidianul The New Yok Times, care cita mai mulţi legiuitori şi consilieri, transmite Reuters.


Săptămâna aceasta, senatorul Richard Burr, preşedintele comisiei în cauză, a declarat într-un interviu că Trump i-a spus că abia aşteaptă ca ancheta să se încheie, potrivit NYT. "A fost ceva de genul: 'sper că poţi să-i pui capăt cât mai repede cu putinţă'", a declarat Burr pentru NYT, adăugând că i-a răspuns lui Trump că, "atunci când vom fi terminat cu toţi cei cu care trebuie să vorbim, îi vom pune capăt".

Comisia este doar una dintre numeroasele organisme ale Congresului care, împreună cu procurorul special al Departamentului Justiţiei, Robert Mueller, anchetează acuzaţiile potrivit cărora Rusia ar fi încercat să influenţe rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA şi potenţiala complicitate a campaniei electorale a lui Trump cu oficiali ruşi. Moscova a negat că s-ar fi amestecat în alegerile din SUA, iar Trump a spus la rândul său că nu a existat o complicitate.

Raj Shah, purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat joi că preşedintele Trump nu a acţionat necorespunzător. "În niciun moment (Trump) nu a încercat să influenţeze în mod nepotrivit membri ai comisiei" şi crede că "nu există nicio dovadă de complicitate şi că aceste anchete trebuie să ajungă la un final corect şi corespunzător", a declarat Shah, citat de cotidianul american.

Potrivit NYT, cererile lui Trump reprezintă o intervenţie cu totul şi cu totul neobişnuită din partea unui preşedinte într-o anchetă legislativă care vizează familia şi consilieri apropiaţi ai şefului statului.

Trump i-ar fi spus şi senatorului Mitch McConnell, liderul republicanilor, şi senatorului republican Roy Blunt, membru al comisiei pentru serviciile de informaţii din Senat, să pună capăt rapid anchetei, a mai relatat The New York Times, citând parlamentari şi asistenţi. Purtătorii de cuvânt ai lui McConnell, Burr şi Blunt nu au răspuns solicitărilor de a comenta relatările NYT.

Ziarul american a citat-o pe senatoarea democrată Dianne Feinstein, fostă preşedinte a Comisiei pentru serviciile de informaţii, care a declarat într-un interviu, în această săptămână, că solicitările lui Trump sunt "nepotrivite" şi reprezintă o încălcare a separării puterilor în stat. "Este o presiune care nu ar trebui niciodată exercitată de către o oficialitate atunci când ramura legislativă se află în cursul unei investigaţii", a spus Feinstein. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri