Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Este a doua nominalizare a președintelui SUA

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Este a doua nominalizare a președintelui SUA

de Georgiana Oprea    |   

Parlamentarul norvegian Christian Tybring-Gjedde l-a propus pe președintele SUA, Donald Trump, drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace în 2021 pentru sprijinul acordat înțelegerii dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, potrivit Fox News. 

„Cred că a făcut mai multe încercări de a crea pacea între națiuni decât majoritatea celorlalți nominalizați la Premiul Păcii”, a spus parlamentarul Tybring-Gjedde.
 
Pe data de 13 august, Trump a anunțat că Israelul și Emiratele Arabe Unite au căzut de acord să stabilească relații diplomatice, ca parte a unui acord în urma căruia Israelul s-a angajat să oprească anexarea Cisiordaniei. 

Ceremonia de semnare a acordului, denumit Acordul Abraham, va avea loc la Casa Albă, pe 15 septembrie. 

Nu este prima dată când Donald Trump este nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. În 2018, acesta a fost nominalizat în urma summitului din Singapore cu liderul Coreei de Nord Kim Jong-un. 

Anul acesta au fost nominalizați 318 candidați la Premiul Nobel pentru Pace. 
 

Subiecte în articol: donald trump premiul nobel pentru pace
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri