Jurnalul.ro Ştiri Externe Se strânge lațul în jurul lui Trump. Procurorii cer audierea lui Mike Pence în ancheta privind violenţele de la Capitoliu

Se strânge lațul în jurul lui Trump. Procurorii cer audierea lui Mike Pence în ancheta privind violenţele de la Capitoliu

de Redacția Jurnalul    |   

Departamentul Justiţiei din SUA intenţionează să îl audieze pe fostul vicepreşedinte Mike Pence ca martor în ancheta privind presupusele eforturi ale fostului preşedinte Donald Trump de a rămâne la putere, după ce a pierdut scrutinul prezidenţial din 2020, informează cotidianul The New York Times.

Conform unor oficiali care s-au exprimat sub protecţia anonimatului, Mike Pence este favorabil analizării cererii, admiţând că o investigaţie a Departamentului Justiţiei este diferită de cea a Comisiei speciale a Camerei Reprezentanţilor privind violenţele produse la Capitoliu în ianuarie 2021. Pence a refuzat să fie audiat de Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor.

Situaţia s-ar putea complica dacă Donald Trump va invoca privilegiul executiv pentru a opri audierea lui Mike Pence. Trump ar putea încerca să facă acest lucru, întrucât cazul vizează fapte produse în timpul mandatului său prezidenţial.

Conform surselor citate, Thomas Windom, unul dintre investigatorii Departamentului Justiţiei, a luat legătura acum câteva săptămâni cu echipa lui Mike Pence. Departamentul Justiţiei a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, la fel şi echipa lui Mike Pence.

Secretarul Justiţiei din Statele Unite, Merrick Garland, care este şi procuror general, a anunţat săptămâna trecută numirea lui Jack Smith în funcţia de procuror special pentru gestionarea a două investigaţii care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump. "Este în interesul public să fie numit un procuror special care să gestioneze în mod independent investigaţiile pe baza evoluţiilor recente, inclusiv în contextul anunţului fostului preşedinte că va candida în următorul scrutin prezidenţial (...)", a declarat Merrick Garland vineri, conform postului de televiziune CNBC. Donald Trump tocmai şi-a anunţat intenţia de a se înscrie în cursa pentru a fi candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024.

Procurorul special Jack Smith se va ocupa de ancheta privind deţinerea în reşedinţa personală a unor documente prezidenţiale confidenţiale. Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au colectat în august documente din reşedinţa lui Trump din Mar-a-Lago (Florida), dar fostul preşedinte susţine că documentele au fost declasificate de el în timp ce era preşedinte.

O altă investigaţie care va fi coordonată de procurorul special se referă la violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 de simpatizanţii fostului preşedinte Donald Trump. Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele din ianuarie 2021 de simpatizanţii fostului preşedinte Donald Trump va prezenta în decembrie concluziile anchetei. "Obiectivul nostru este să finalizăm rapid procedurile. Intenţionăm să prezentăm raportul final în luna decembrie", a declarat Bennie Thompson, preşedintele Comisiei speciale de anchetă. Recent, Bennie Thompson a creat o subcomisie care investighează anumite aspecte procedurale, printre care refuzul unor persoane citate, inclusiv al lui Donald Trump, de a se prezenta la audieri.

Trump a fost convocat în octombrie pentru a fi audiat pe 14 noiembrie. Iniţial, fostul preşedinte a semnalat că se va prezenta la audieri, dar ulterior a refuzat, lansând acţiuni judiciare de contestare a convocării. În cazul în care instanţele judiciare vor decide că Trump trebuie să se prezinte la audieri în Camera Reprezentanţilor, iar acesta va refuza, Comisia specială poate sesiza Departamentul Justiţiei pentru a reclama sfidarea Congresului. Steve Bannon, un fost consilier al lui Trump, a fost condamnat la patru luni de închisoare din cauza refuzului de a fi audiat de către aceeaşi Comisie.

Începând din ianuarie, Partidul Republican va avea majoritate în Camera Reprezentanţilor, astfel că liderii Partidului Democrat pregătesc încheierea rapidă a procedurilor.

Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie, în cazul violenţelor produse la Capitoliu, dar a fost achitat de Senat în februarie 2021. Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie 2021 în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi aproximativ 150 de răniţi, în principal în rândul forţelor de ordine. Peste 900 de persoane au fost inculpate în cadrul investigaţiilor privind aceste proteste violente.

 

Subiecte în articol: mike pence donald trump ancheta capitoliu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri