Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump vrea Groenlanda

Donald Trump vrea Groenlanda

Preşedintele american, Donald Trump, şi-a confirmat interesul pentru achiziţionarea Groenlandei de la Danemarca, eventualitate pe care el a calificat-o drept o „mare tranzacţie imobiliară”, precizând însă că aceasta nu este o prioritate pentru SUA, informează AFP.

„Este un lucru despre care am vorbit”, a declarat Trump. „A apărut acest concept şi am spus că, din punct de vedere strategic, este fără îndoială foarte interesant şi că noi am fi interesaţi, însă vom discuta puţin” cu Danemarca, a continuat preşedintele american, precizând însă că aceasta „nu este prioritatea numărul unu” pentru administraţia sa. Cotidianul economic „The Wall Street Journal” a scris că preşedintele american, magnat al imobiliarelor înainte de a se lansa în politică, „s-a arătat în repetate rânduri interesat de achiziţionarea” teritoriului care numără 56.000 de locuitori şi a vorbit despre acest lucru cu consilierii săi la Casa Albă. Potrivit cotidianului,

preşedintele s-a informat de asemenea asupra resurselor naturale şi importanţei geopolitice a regiunii. Întrebat de jurnalişti cu privire la posibilitatea achiziţionării Groenlandei ca teritoriu american, Trump a răspuns că „multe lucruri se pot face”. Gigantica insulă din Arctica „îi produce multe pagube Danemarcei, pentru că ei (danezii) pierd circa 700 de milioane de dolari în fiecare an pentru a o întreţine... Şi, strategic, pentru SUA ar fi un lucru bun”, a explicat preşedintele.

Groenlanda a fost colonie daneză până în 1953, dată la care a intrat în „Comunitatea Regatului” danez. În 1979, insula a devenit "teritoriu autonom", însă economia sa depinde de ajutorul Copenhagăi.

 

 

 

Subiecte în articol: donald trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri