Cultura este cea care întotdeauna a hrănit sufletele. De aceea cred că în primul rând cultura este cea care trebuie ajutată, sprijinită, recunoscută de guvernanţii noştri ca fiind singura şansă de a intra în rândul naţiunilor evoluate. Cât de mândri am fost recent, la Ateneu, când Donald Tusk, într-un discurs superb în limbă română, a vorbit despre valoarea culturii româneşti, a intelectualilor din această ţară, amintindu-i pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, George Enescu, Andrei Pleşu, Nichita Stănescu…
Avem gigantice personalităţi culturale cu care ne putem mândri. Pentru ei cultura era nu numai în cărţi, ci şi în aerul pe care îl respirau.
Cultura nu poate învinge întotdeauna răul, nu elimină sărăcia, ea dovedindu-se de multe ori neputincioasă în faţa inegalităţilor care bântuie lumea de azi, dar poate ajuta spiritul să-i facă faţă şi să cultive ideea că poate să judece lucid locul şi rostul lui pe pământ.
Ar trebui să-i celebrăm şi pe Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Mateiu Caragiale, Ion Slavici, Octavian Goga, George Coşbuc, Ion Pillat, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Urmuz, Benjamin Fondane, Hortensia Papadat Bengescu, Martha Bibescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Tudor Vianu, Gheorghe Călinescu, dar şi pe Nichita Stănescu, Magda Isac, Ana Blandiana, Doina Uricariu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Marin Sorescu, Alice Voinescu, Nicolae Steinhardt, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Petre Ţuţea, Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Ștefan Augustin Doinaş, Adrian Păunescu, Marin Preda, Herta Müller, Nora Iuga, Augustin Buzura, Nicolae Breban şi pe alţi mulţi dintre scriitorii noştri contemporani.
Dar şi pe … Constantin Brâncuşi, Ion Ţuculescu, Theodor Pallady, Luchian, Gheorghe Petraşcu, Tonitza, Ion Grigorescu, Corneliu Baba, Andreescu, Iser, Victor Brauner, Mircea Vulcănescu, Marcel Iancu, Paciurea, Paul Neagu, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Horia Bernea, Vadimir Zamfirescu, Adrian Ghenie şi Ştefan Râmniceanu, Horea Paştina...
Să nu uităm nici de iluştrii noştri muzicieni George Enescu, Hariclea Darclée, Ciprian Porumbescu, Grigoraş Dinicu, Paul Constantinescu, Anatol Vieru, Ştefan Niculescu, Iosif Sava, Nicolae Herlea, Dan Dediu, Mariana Nicolesco, Virginia Zeani, Cella Delavrancea, Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, Ruxandra Donose, Elena Moşuc, Viorica Cortez, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Ileana Cotrubaş, Alexandru Tomescu, Vasile Şirli, Gheorghe Zamfir,Cristian Măcelaru, Marin Cazacu, Alexandru Tomescu...
Să nu uităm nici de cei care au făcut cunoscută în lume şcoala noastră de balet: Magdalena Popa, Alina Cojocaru, Gigi Căciuleanu, Marinel Ştefănescu, Gheorghe Iancu, Sergiu Ştefanschi, Simona Noja… pentru a cita doar câţiva dintre creatorii ale căror portrete vor figura pentru totdeauna în inimile noastre.
Să ne amintim şi de chipurile marilor arhitecţi români: Ion Mincu, G.M. Cantacuzino, Henriette Delavrancea-Gibory, Grigore Cerchez, Octav Doicescu, Horia Creangă, Dorin Ştefan, Livio Dimitriu, Dan Hanganu, Şerban Sturdza…
Şi nu în ultimul rând, un gând pentru dragii noştri actori şi regizori, oameni de teatru şi film, Ion Caramitru, Liviu Ciulei, Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Florin Piersic, George Ivaşcu, Alexandru Darie, Marius Manole, Cristian Mungiu, Andrei Şerban, George Banu, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Dorel Vişan, Felix Alexa, Mihai Măniuţiu, Dragoş Buhagiar, George Mihăiţă, managerul Constantin Chiriac, Tompa Gabor, Cristi Puiu, Dan Piţa, Teodor Corban, Luminiţa Gheorghiu, Ana Ceontea, Amza Pellea, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Leopoldina Bălănuţă, Mircea Albulescu, Olga Tudorache, Ştefan Iordache, George Constantin, Gheorge Cozorici, Valeria Seciu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ion Cojar, Vlad Mugur, Lucian Giurchescu, Sergiu Nicolaescu, Mircea Veroiu, Lucian Pintilie…
Sunt atât de mulţi şi atât de importanţi! Iertare pentru cei pe care, din grabă, am uitat să-i amintesc. Oameni care au făcut să strălucească cultura română pe întreg mapamondul.
Vorbim infinit mai mult despre Servicii, Justiţie, despre scandalurile politice infinite, despre găurile negre lăsate de fosta Putere în toată România, şi prea puţin despre hăul moral, educaţional şi cultural, căscat ca un crater în valorile noastre. Nimeni nu face un bilanţ în vistieria culturii şi patrimoniului nostru, nimeni nu produce un audit, care ne-ar cutremura, cu tot ce înseamnă vulnerabilitatea oamenilor şi popoarelor fără cultură. Ne mobilizăm să vaccinăm populaţia împotriva unor viruşi sau boli letale, dar nu pare să ne treacă prin cap sau prin suflet să ne vaccinăm de trogloditism, de ură viscerală împotriva culturii profunde, de agramatisme şi de escaladarea prostului gust. S-au construit terenuri de sport menite să valorifice planul înclinat şi ideea piscinelor fără înotători. Suntem ţara cu cei mai mulţi bani prăduiţi în proiecte de autostrăzi şi studii de fezabilitate, dar când e vorba de investiţii în cultură, lipsiţi de orice orizont al valorilor, vorbim transparent, tranşant şi asemeni unor talibani, despre tăierea fondurilor, austeritate, criză, management falimentar.
Înainte să folosim bisturiul împotriva bugetului culturii şi instituţiilor ei, să ne întrebăm încă o dată, precum Vlahuță: „Unde ne sunt visătorii?”.
Fără cărţi (editurile abia supravieţuiesc), fără spectacole de anvergură, expoziţii, festivaluri, simpozioane academice, patrimoniu restaurat şi salvat, fără un proiect de salvare a limbii române, fără biblioteci şi o şcoală performantă, fără o promovare profundă a culturii, nici o Putere sau guvernare nu trece mai sus de nivelul supravieţuirii minime. Nu merită să-ţi propui să oferi poporului pe care-l conduci doar Pâine şi Apă. Iar dacă se mai îndoieşte azi cineva de întunericul ce apasă orice proiect de ţară şi democraţie cu bugetul pentru cultură tăiat la sânge, să-şi roage consilierii să-i printeze câteva citate din publicistica lui Eminescu şi măcar câteva strofe din poeme. O să afle că nimic nu poate înlocui hrana spirituală, orizontul frumosului şi bunului-gust, hrana estetică, identitatea unui popor definită de identitatea culturii sale. N-ar strica să-i întâlnim mai des pe guvernanţii noştri, ca şi pe cei din opoziţie, în sălile de spectacol sau la concerte, în librării, la Festivalul “George Enescu” sau la minunatele festivaluri de teatru, la Operă, în muzeele naţionale, la întâlniri cu marile Asociaţii culturale şi Uniuni de creaţie, la întâlniri academice. Asta i-ar scuti de declaraţii şi decizii jenante, de obiceiul şi stereotipia de a aloca pentru Ministerele Culturii şi Educaţiei bugetul Cenuşăresei. Dacă aleg ca prioritate prezenţa pe sticlă în locul culturii, socotind-o de maximă vizibilitate, se înşeală. Această vizibilitate e cu două tăişuri, înregistrează pe peliculă gafe şi declaraţii impardonabile. În schimb, baia de cultură i-ar uza mult mai puţin, iar nouă, celor creatori de cultură şi iubitori de cultură, nu ne-ar tăia nevoia de frumos şi de bogăţie spirituală. Măcar de Ziua Naţională a Culturii şi de Ziua de naştere a lui Eminescu să ne propunem să renunţăm la amputarea culturii, de teamă de a nu deveni din săracii Europei şi săracii ei cu duhul.