Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul retrocedărilor de terenuri. Primarul din Corbeanca, reținut pentru luare de mită și spălare de bani

Dosarul retrocedărilor de terenuri. Primarul din Corbeanca, reținut pentru luare de mită și spălare de bani

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul din Corbeana și nepotului lui au fost reținuți de procurorii anticorupție pentru luare de mită și spălare de bani. Aceștia au obținut circa 1,4 milioane de euro din retrocedări de terenuri. 

Percheziții de amploare au avut loc la domiciliile ediliului comunei, Valeriu Anton, și nepotului acestuia, Robert Ilie Mihăilă, precum și la sediul Primăriei Corbeanca și la locuințele a doi directori din instituție. 

Valeriu Anton și nepotul său au fost reținuți de DNA, în noaptea de joi spre vineri, potrivit unor surse citate în exclusivitate de Gândul.

”Cei doi sunt acuzați de mai multe fapte de luare de mită, dar și de spălare a banilor, cea mai mare sumă deja încasată de către edilul din Corbeanca fiind de 1,4 milioane de euro”, au spus sursele, care au mai precizat că ar fi vorba despre ”terenuri cotate la prețuri uriașe, unele dintre ele fiind situate în pădurea Buftea”.

În urma perchezițiilor au fost găsite noi contracte. 

”Se pare că, după perchezițiile prelungite de joi, anchetatorii ar fi identificat noi contracte de care s-ar fi bucurat edilul, despre care procurorii DNA nu aveau cunoștință până la momentul descinderilor”.

Ancheta privește suspiciuni de corupție pentru fapte săvârșite în intervalul 2011-2017 iar perchezițiile au fost realizate în 6 locații din Ilfov, una dintre acestea fiind la Primăria Corbeanca. 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției – efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2017.

În cursul zilei de 04 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în șase locații, situate pe raza județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmite DNA. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri