Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Ferma Baneasa. Remus Truică și Prințul Paul, sub control judiciar

Dosarul Ferma Baneasa. Remus Truică și Prințul Paul, sub control judiciar

Magistrații Curții de Apel Brașov au înlocuit, vineri, măsura arestului la domiciliu pentru Remus Truică și Prințul Paul, cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

"S-a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică și Prințul Paul, s-a menținut măsura controlului judiciar pentru celelalte persoane implicate în dosar și s-a respins propunerea de arestare pentru Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Moshe Agavi", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu.

Ședința în Camera Preliminară a început vineri la ora 12,00 și s-a încheiat la ora 16,30, iar pronunțarea magistraților a avut loc două ore mai târziu.

Înainte de intrarea în ședință, avocatul Prințului Paul, Liviu Turcu, a declarat că se așteaptă la o măsură preventivă mai blândă.

"Am dori înlocuirea măsurii preventive de arest la domiciliu cu o măsură mai blândă sau controlul judiciar, pentru că există această posibilitate. Este la latitudinea judecătorului. Oricum, nu mai are nici un motiv să spună că influențăm sau mai știu eu ce. DNA ce putea să ceară decât prelungirea măsurii preventive?! Să fim serioși. Procurorul nu o să fie niciodată de partea noastră pentru că nu a fost niciodată", a spus Turcu.

Întrebat când va începe efectiv procesul în acest dosar, sursa citată a explicat că mai durează până va începe pentru că deocamdată sunt în procedura de Cameră Preliminară și acest lucru poate să dureze foarte mult având în vedere numărul mare de inculpați în dosar.

"Sunt multe cereri și excepții. Sunt multe nereguli făcute aici și urmează de acum să le lămurim pe toate, și pentru asta îmi este foarte greu să estimez un timp. Cred că poate să dureze și un an, vă spun sincer, procedura pe Cameră Preliminară, având în vedere că vine și perioada de vară și termenele vor fi mai lungi, cu siguranță până la toamnă nu se vor termina aceste lucruri pentru că sunt multe termene, excepții, multe nereguli, sunt foarte multe abuzuri din punctul meu de vedere săvârșite în acest dosar. Ia spuneți-mi ce părere aveți. Există vreo șansă ca dumneavoastră dacă încheiați vreun contract de cesiune să săvârșiți vreo infracțiune? Faptul că ați încheiat un contract de cesiune, gata, trebuie să stați cu frică în sân că vine și vă arestează cineva? Este inadmisibil așa ceva. Și cum să vii să invoci în acuzare o decizie din anul 1941 dată de regimul fascist. Și asta stă la baza acuzării? Păi ce facem acum? În zilele noastre noi legiferăm actele și deciziile regimului fascist și avem impresia că suntem în democrație? Și pe baza asta îl acuzăm pe Prințul Paul și spunem că nu avea dreptul să moștenească? Ce vorbești? Cum nu avea dreptul să moștenească?", a afirmat avocatul Prințului Paul, punctând că dosarul este plin de neregului și o să se vadă pe parcurs, după procedurile în Camera Preliminară.

Prințul Paul a declarat că a realizat și el că este multă dezinformare în dosar, dar a adăugat că are încredere că instanța va lămuri toate problemele.

După pronunțarea magistraților, avocatul lui Remus Truică, Bogdan Cimbru, a declarat la ieșirea din instanță. "În ceea ce-l privește pe Remus Truică, măsura controlului judiciar este suficientă. Nu există temeiuri care să conducă la o măsură de gravitatea arestului preventiv la acest moment procesual, urmând etapa de Cameră Preliminară și etapa cercetării judiciare", a spus avocatul.

Prințul Paul s-a arătat mulțumit de schimbarea măsurii preventive din arest la domiciliu cu controlul judiciar, afirmând că va fi și mai mulțumit când se va realiza că nu este vinovat de loc.

Remus Truică și Prințul Paul s-au aflat în arest la domiciliu din luna decembrie 2015.

Omul de afaceri Remus Truică, Prințul Paul, Dan Andronic, au fost trimiși în judecată, în urmă cu două zile, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, alături de alte persoane, în dosarul "Ferma Băneasa". Remus Truică este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, iar Prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri