Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul lui Ponta, amânat cu 2 luni; DNA cere reaudierea a 39 de martori

Dosarul lui Ponta, amânat cu 2 luni; DNA cere reaudierea a 39 de martori

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luni amânarea, pentru 13 mai, a dosarului "Rovinari - Turceni", în care fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi în primă instanţă.

Un procuror de la DNA a solicitat reaudierea a 39 de martori, care au mai dat declaraţii atât în faza de urmărire penală, cât şi la judecarea dosarului în primă instanţă.

Ponta nu a fost prezent la proces, însă a transmis prin avocatul său că doreşte să fie audiat de completul format din cinci judecători. Ceilalţi inculpaţi au spus că nu mai vor să dea declaraţii.

Preşedintele completului de judecată a anunţat că amână procesul pentru 13 mai, pentru ca avocaţii să poată analiza motivele de apel ale DNA.

În mai 2018, Victor Ponta, Dan Şova, Octavian Laurenţiu Graure (director economic al Complexului Energetic Turceni) şi Laurenţiu Ciurel (fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari), au fost achitaţi.

În schimb, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit patru ani cu executare pentru abuz în serviciu.

Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Complexul Energetic Oltenia şi l-a obligat pe Dumitru Cristea la plata sumei de 2,3 milioane lei.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocatură, Ponta ar fi obţinut de la SCA ''Şova şi Asociaţii'' peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-ar fi efectuat.

"Astfel, la 30 august 2007, între SCA 'Şova şi Asociaţii', reprezentată de Şova, şi Cabinetul Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel', reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Şova s-a înţeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes)", susţinea DNA.

Anchetatorii au reţinut că, în 27 martie 2008, inculpaţii au încheiat un act adiţional la convenţia de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ''Şova şi Asociaţii'' alte contracte de asistenţă juridică prevăzute cu comision de succes).

"Convenţia de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare, avocatul Ponta a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA 'Şova şi Asociaţii', care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare. Dan Şova a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi", menţiona DNA.

Sursa citată preciza că, din probe, a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea lui Victor Ponta pentru contractele încheiate de SCA ''Şova şi Asociaţii'' cu complexurile energetice. Procurorii consideră că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă la nivelul companiilor de stat nu ar fi existat percepţia că Şova beneficiază de susţinerea lui Ponta.

AGERPRES

Subiecte în articol: ponta dosar dna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri