Jurnalul.ro Ştiri Externe Două explozii au avut loc la aeroportul din Bruxelles: Sunt 13 morţi şi 35 de răniţi!

Două explozii au avut loc la aeroportul din Bruxelles: Sunt 13 morţi şi 35 de răniţi!

UPDATE. Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 35 au fost rănite în cele două explozii care au avut loc pe aeroportul din Bruxelles, scrie Russia Today, care citează cotidiane belgiene, în timp ce agenţia Belga anunţă un mort şi mai mulţi răniţi.

Informaţia nu a fost confirmată deocamdată oficial.

Potrivit BBC, cel puţin una dintre deflagraţii a avut loc în apropiere de biroul de check-in al American Airlines, dar informaţia nu a fost confirmată.

Citeste si Bruxelles. Alte 4 explozii s-au produs în staţii de metrou diferite, după cele 2 din aeroport

Potrivit postului belgian RTBF, martori au spus că au văzut răniţi şi persoane inconştiente în terminal.

Exploziile de la Bruxelles au avut loc la terminalul plecări al aeroportului din Bruxelles, iar cel puţin 10 persoane au fost rănite, scrie presa belgiană, care precizează că o parte din plafonul clădirii s-a prăbuşit.

Cietste si Iohannis: Suntem îngroziţi şi întristaţi. Evenimentele de la Bruxelles ne arată că terorismul a rămas în inima Europei

Potrivit BBC, cel puţin una dintre deflagraţii a avut loc în apropiere de biroul de check-in al American Airlines, dar informaţia nu a fost confirmată.

Potrivit postului belgian RTBF, mai mulţi martori au spus că au văzut răniţi şi persoane inconştiente în terminal.

Doua explozii aeroport Bruxelles

 

Ştirea iniţială. Două explozii au avut loc, marţi dimineaţă, pe aeroportul din Bruxelles, iar mai multe persoane ar fi rănite, relatează presa belgiană citată de Reuters.

Traficul feroviar către aeroportul din Bruxelles a fost suspendat, după ce cel puţin două explozii puternice s-au produs în clădire, iar mai multe persoane au fost rănite, relatează presa belgiană.

Aeroportul este în curs de evacuare.

Cauza exploziilor nu a fost stabilită încă şi nu este clar dacă este vorba de un atac terorist.

Belgia este în alertă sporită pentru a dejuca eventuale atacuri de răzbunare, după capturarea teroristului Salah Abdeslam, acuzat pentru atentatele din luna noiembrie, de la Paris, soldate cu 130 de morţi, printre care doi români.

News.ro

Subiecte în articol: explozie bruxelles aeroport atentat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri