Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 53 de ani și a unei femei de 30 de ani, ambii din localitatea Pinticu.
Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, au explicat anchetatorii.
„Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 18 septembrie a.c., o femeie de 30 de ani, împreună cu tatăl acesteia, un bărbat de 53 de ani, ambii din Pinticu, ar fi lovit un câine care ulterior a decedat. La scurt timp, deținătorul legal al acestuia a solicitat, prin 112, sprijinul polițiștilor”, au anunțat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Cele două persoane bănuite de comitere infracțiunii se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud urmând să fie prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(sursa: Mediafax)