Un bărbat şi o femeie însărcinată au căzut cu ATV-ul într-o râpă pe drumul spre Cota 1400, iar în ajutorul lor au venit pompierii şi salvamontiştii, informează duminică ISU Prahova.
"Persoane căzute cu ATV-ul în râpă la aproximativ 8 metri, Sinaia, drumul spre Cota 1400; un bărbat şi o femeie gravidă - conştienţi. Acţionează un echipaj de pompieri şi unul de prim ajutor. Intervine şi Serviciul Salvamont", precizează ISU Prahova.
Conform sursei citate, este vorba despre un bărbat de 23 de ani şi o femeie de 25 de ani, care este însărcinată în luna a cincea. Cei doi sunt de naţionalitate spaniolă.
"Persoanele au fost extrase, prezintă diferite traumatisme şi sunt asistate medical la faţa locului", mai informează ISU Prahova.