Sunt cardiaci care se vaită de un galop al inimii, apărut pe neşteptate, şi starea lor de rău îi alarmează. Aritmiile sunt explicate de medic primar doctor Gabriel Tatu Chiţoiu, preşedinte al Societăţii de cardiologie a României.
Florin Condurăţeanu:-Oftează unii oameni “îmi bate inima de parcă îmi sare din piept”. Alţii se plâng “abia mai bate inima mea”. Câte pulsaţii trebuie să aibă o inimă pentru a-i considera funcţionarea normală ?
Dr.Gabriel Tatu- Chiţoiu:- Ritmul normal al inimii este între 50 şi 100 de bătăi pe minut. Dacă inima bate prea repede se numeşte tahiaritmie şi în acest diagnostic se încadrează tahicardia, inclusiv paroxistică şi fibrilaţia. Când cordul bate prea încet este vorba de brahiaritmie sau brahicardie. În ambele situaţii, fie că inima o ia la alergare, fie că ea bate prea leneş scade debitul sangvin. Cu efect asupra creierului cu ameţeli, cu efect asupra arterelor coronare ce alimentează muşchiul inimii, aducând durere de ischemie.Din irigarea incompletă prin pompaj cu debit mic se poate ajunge la temuta insuficienţă cardiacă.
F.C:-Când unii se sperie de ritmul inimii prea accelerat se duc la medici şi o parte din aceşti pacienţi sunt investigaţi prin teste detailate, alţii după un consult primar sunt lăsaţi să plece acasă fără să primească un tratament, li se comunică cum că au cordul sănătos. Lămuriţi aceste situaţii !
Dr.G.T.C:-Mai multe pulsaţii în atrii e fibrilaţie atrială.Ea poate fi controlată, dar depinde pe ce inimă apare.Unii au inimi bolnave din infarct, boli de valve şi una e să dai bice unui cal puternic şi alta e să dai bice unui cal costeliv. Pe o inimă sănătoasă nu este necesară nici o medicaţie. Dar în caz de inimă cu suferinţe se aplică tratament medicamentos sau şocuri electrice pentru regularizarea ritmului. Defibrilatorul opreşte puţine secunde inima şi se resetează, ea reporneşte cu pulsaţii normale. Dar dacă aritmia se petrece în ventricule sunt atât de multe pulsaţii încât este o viermuială, care nu mai permite pomparea de sânge corespunzătoare şi se poate instala stopul cardiac. Este de menţionat că se pot implanta defibrilatoare miniaturale sub piele în regiunea pieptului.
F.C:-Când inima o ia la galop nu există nişte mecanisme de autoreglare?
Dr.G.T.C:-Să explicăm intuitiv. În inimă este o baterie, care lansează stimuli electrici aflaţi la baza pulsaţiilor. Şeful este bateria din nodul sinusal, aflat între atrii,care dictează ritmul firesc de 50-100 bătăi pe minut. Nodul sinusal cenzurează deştept derapările de ritm. Dacă el nu funcţionează, intră în acţiune o baterie mai slabă, nodul atrio ventricular , el este însă adjunctul şefului sinusal, aşa că reduce galopul inimii doar cu 40-6o bătăi. Dacă şi acest nod şef ajunct şchioapătă intră în acţiune şefii de secţii, dar competenţa lor este şi mai mică, reduc bătăile doar cu 20-35.
F.C:-De ce cardiologii adoptă în unele cazuri o soluţie aparent paradoxală, îi lasă pe unii bolnavi în fibrilaţie permanentă, de ce ?
Dr.G.T.C:-Să menţionăm că tahicardia paroxistică are 140-220 bătăi pe minut, flaterul 250-300 şi fibrilaţia 400-600. Dacă pulsaţiile de 400-600 sunt în atrii nu e o catastrofă,nodul filtrează ritmul şi în ventricul ajung 120-130 de bătăi, asemănătoare cu o inimă ce bate tare după ce omul a urcat câteva etaje pe scări. Cei cu fibrilaţie atrială trăiesc mult şi bine dacă respectă cu stricteţe tratamentul. Fibrilaţia atrială apărută de 24-48 de ore se converteşte în ritm normal cu şocuri electrice sau medicamente. Unii sunt lăsaţi în fibrilaţie atrială permanentă cu o medicaţie care ajută nodul atrio ventricular să scadă pulsaţiile la 120-130 sau chiar la 70-80 de pulsaţii pe minut de la nivelul teribil de 400-600. Dar la pulsaţii mai mici sângele stagnează între atrii şi se pot forma cheaguri, cu pericol de accident vascular în creier. Bolnavii lăsaţi în fibrilaţie permanentă înghit toată viaţa medicamente anticoagulante. Dar aceste anticoagulante trebuie dozate căci prea multe duc la risc de hemoragii. Analiza INR e bine să iasă la 2-3, coagulare normală, se prescriu medicamente trombostop sau sintrom.
În unele cazuri de aritmii severe se apelează la o intervenţie numită ablaţie. Se intră în inimă cu o sondă şi prin ea se lansează curenţi de înaltă frecvenţă, care anulează traseele anormale prin care nişte stimuli electrici dezordonaţi generează alergarea anormală a inimii.