Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Demisia lui Iordache a fost hotărârea dumnealui; eu aş fi vrut să rămână

Dragnea: Demisia lui Iordache a fost hotărârea dumnealui; eu aş fi vrut să rămână

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Florin Iordache a decis să-şi dea demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, precizând că el ar fi dorit să rămână în Guvern.

"Nu pot să spun că e greşeală (demisia lui Iordache - n.r). Eu aş fi vrut să rămână. Dar aşa a decis, aşa i-a comunicat şi prim-ministrului. A fost hotărârea dumnealui", a afirmat Dragnea la Antena 3.

Florin Iordache a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei pe 9 februarie.

"De când am venit la Ministerul Justiţiei mi-am propus şi am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente şi destul de sensibile. Toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiţiei, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcţia de ministru al Justiţiei", a anunţat, atunci, Iordache. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri