Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre proiectul privind achiziţia rachetelor Patriot: Luni se va adopta la Senat, marţi va ajunge la Cameră

Dragnea despre proiectul privind achiziţia rachetelor Patriot: Luni se va adopta la Senat, marţi va ajunge la Cameră

Proiectul privind achiziţia rachetelor Patriot va fi adoptat luni de Senat, iar marţi va ajunge la Cameră, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"Am aflat, în seara asta am dezlegat marea enigmă, am văzut că (...) s-a prezentat scenariul că eu şi dl Tăriceanu am blocat Patriotul. Cea mai mare parte dintre senatorii din Comisia de apărare chiar în acea perioadă au fost la o activitate la invitaţia unui şef de instituţie importantă din România. Luni va fi comisia în Senat, luni după-amiază în plen se va adopta, marţi ajunge la Cameră. Nu sunt probleme cu asta. O să discut eu mâine cu ei să-i rog ca săptămâna viitoare să nu mai aibă aşa activitate, să meargă la treabă", a spus joi Dragnea, la Băile Herculane.

Întrebat dacă achiziţia rachetelor Patriot este în pericol, liderul PSD a replicat: "Hai să fim serioşi".

Uniunea Salvaţi România a acuzat majoritatea PSD - ALDE că încearcă, prin absenţa reprezentaţilor săi din Comisia de apărare a Senatului, să blocheze în Parlament legea de achiziţie a primului sistem de rachete Patriot şi că "periclitează" astfel Parteneriatul strategic cu SUA.

În ceea ce priveşte prezenţa la Bucureşti a secretarului de stat american Rex Tillerson, premierul Mihai Tudose a spus joi că ştia despre aceasta, oficialul SUA fiind întâmpinat de ministrul Teodor Meleşcanu. "A fost trimisul Guvernului să-l întâmpine ca omolog. Dl Tillerson este ministrul de Externe al SUA", a adăugat premierul. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri