Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea şi Tăriceanu , acuzaţi că vor să dea gaz Ungariei

Dragnea şi Tăriceanu , acuzaţi că vor să dea gaz Ungariei

de Adrian Ilie    |   

USR susţine că liderii coaliţiei de guvernământ vor să încheie o înţelegere cu guvernul ungar prin care România se obligă să asigure din 2022 jumătate din necesarul de gaze al ţării vecine, adică urmează să asigure aprovizionarea cu 4,4 miliarde de metri cubi degaze naturale anual, ce urmează să fie extrase din Marea Neagră. USR susţine că acordul care urmează să fie semnat, anunţat de premierul Orban Viktor, dar negat de partea română, va face jocul Rusiei în domeniul securităţii energetice. „Budapesta profită de slăbiciunea şi slugărnicia liderilor PSD-ALDE, care au nevoie de aliaţi în lupta lor cu justiţia şi statul de drept, pentru a obţine nişte concesii care s-o transforme în lider regional”, susţine deputatul USR Matei Dobrovie. Acesta este nemulţumit şi de faptul că acordul este negat în continuare de autorităţile române. „Este inacceptabil cum politicieni iresponsabili pot vinde resursele României, pe şest, fără nicio consideraţie pentru interesul naţional”, susţine deputatul USR. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri