Jurnalul.ro Editoriale Dresoarea şi leul, poveste tristă

Dresoarea şi leul, poveste tristă

de Florin Condurateanu    |   

Înspăimântătoare scena incendiului de la Circul din Bucureşti, animalele au ars de vii în cuşti. Nu aveau cum să fugă de foc. E ştiut că groaza animalelor sălbatice este focul, satele atacate de tigri, de lei, se apărau aprinzând focuri, căci flăcările izgoneau felinele. Am avut şansa să fac emisiuni şi articole despre o tulburătoare poveste cu o femeie, un leu şi cercul cu flăcări, prin care animalul trebuia să sară spectaculos. Elena Ţipa, dresoarea aplaudată în România acum 20 de ani, era o femeie delicată, chiar firavă, dar ochii ei violeţi te sfredeleau. Probabil că privirea ei adâncă, misterioasă o ajuta pe dresoare să domine felinele imprevizibile. “Eu nu aplic niciun model de dresaj, cu bătăi şi înfometări, cum fac ruşii şi americanii. Fără nicio excepţie, le dau leilor de mâncare cu mâna mea”. Neglijând hrănirea felinelor cu mâna ei, dresoarea Lidia Jiga s-a răcit sufleteşte de lei şi aceştia au omorât-o.

“Îi cresc pe lei de mici, mă prefac cum că adorm în cuşca lor, ei încep să se rotească în jurul meu, tot mai aproape, moment în care sar şi strig ferm la ei, i-am învăţat că am reflexe mai iuţi ca ei”. Vedeta trupei de feline era un leu majestuos, Albert. S-a îmbolnăvit grav şi veterinarii au propus eutanasierea. Dresoarea Elena Ţipa a cerut îngăduinţa să încerce şi ea să-l salveze, i-a îngrijit fiecare rană cu ceaiuri calmante. Şi l-a scos din ghearele morţii. Convalescent, Albert nu avea încă putere şi mântuitoarea lui i-a citit în privire că suferă lipsind din arenă. L-a luat şi pe el, aşa anemic, în lumina reflectoarelor, stătea pe un scăunel. Cu timpul, leul superb a redevenit “artistul “ principal al trupei. Peste o vreme au fost aduse în trupă două leoaice tinere şi fioroase. În timpul unui spectacol au rănit-o la un deget pe dresoare şi, întărâtate de sânge, au sărit s-o sfâşie. S-a pus în faţa dresoarei leul Albert, care le-a tăvălit, nu le-a iertat niciodată pe agresoare pentru atacul asupra salvatoarei lui, aşa că leoaicele au fost mutate. Însă, într-un spectacol în Kuweit, leul Albert s-a temut de saltul prin cercul în flăcări şi Elena Ţipa a ţipat, încurajându-l. Aflat în săritură, leul s-a speriat, s-a întors cu labele şi ghearele au sfâşiat gâtul dresoarei. A murit într-un gheizer de sânge cu leul Albert lângă ea, şi care nu înţelegea ce s-a întâmplat. Soţul dresoarei a solicitat ca leul să fie iertat, dar Albert a fost împuşcat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri