Jurnalul.ro Editoriale Drum bun şi nu uitaţi că NU vă iubim!

Drum bun şi nu uitaţi că NU vă iubim!

de Serban Cionoff    |   

Deși Biroul Electoral Central nu a dat publicității rezultatele definitive ale alegerilor de ieri pun pariu că în birourile din Palatul Victoria ca și în edificiile care adăpostesc multitudinea de ministere,autorități, comitete și comiții ale guvernului tehnocrat a la Varză de Bruxelles, s-a dat startul operațiunii ,,Strângeți catrafusele!’’ Firește,până la investirea noului Guvern al României, pe care îl va investi Parlamentul ales ieri, ,,cabinetul meu’’, adică al președintelui Klaus Iohannis , gestionează problemele curente, așa încât a mai rămas vreme pentru a se șterge din memoria calculatoarelor sau pentru a se scoate din alte arhive documente care încăpute pe mâinile cui nu trebuie ar putea produce mare disconfort unora sau altora. Și, cum toată suflarea noastră tehnocrată, de la vlădică și până la opincă, știe zicala despre raportul dialectic dintre paza bună și primejdia rea, sunt convins că treaba va merge strună.

Că președintele Klaus Iohannis ar putea recunoaște verdictul urnelor care a schimbat ,,establishmentul meu’’ ne-o dovedește fotografia pe care a ales-o pentru deschiderea paginii sale de Facebook, în care putem admira un peisaj de toamnă din grădina Palatului Cotroceni. Nu pot să spun că domnul președinte a vrut să facă trimitere la primul vers al poemei lui Arghezi- ,,Nicodată toamna nu fu mai frumoasă’’- , deși, dacă mă gândesc mai bine, parcă-parcă strofa ei finală nu i-ar fi chiar străină:,,Cine vrea să plângă, cine să jelească/Vie și asculte-ndemnul nențeles/Și cu ochii-n facla plopilor cerească/Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes’’.

Să lăsăm, însă, poezia și să revenim la ale noastre, mai lumești. Așadar, pentru că am foarte slabă speranță că va exista un proces de predare-primire între fostul și noul guvern, pun următoarea întrebare: pe ce căi vor apuca tehnocrații debarcați prin votul liber exprimat al românilor? Întrebare pe care o putem pune cu atât mai mult cu cât,până acum, un emisar al Marelui Licurici nu a invalidat votul nostru liber exprimat pe motiv că ar fi ,,lovitură de stat’’.Așa după cum aș fi bucuros dacă, de la Bruxelles, nu va apare un papirus cu punctajul normelor de coabitare.

Un impresionant apel la luciditate și la responsabilitate, de care PSD, marele câștigător al alegerilor, sunt convins că va ține seama, fiind cel transmis azi dimineață de către profesorul Adrian Năstase, premierul în al cărui mandat România a încheiat cu succes negocierile și a devenit membru al Uniunii Europene. Cărturarul, diplomatul și omul politic de excepție căruia, în semn de respect și de recunoștință, Livia Stanciu, o judecătoare ,,cu Traian Băsescu în suflet’’,i-a interzis, în mod samavolnic, exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales, după executarea unei pedepse date în urma unei mârșave comenzi politice

Acum, dacă tot am rostit vorba asta ,,Bruxelles’’, haideți să punem și întrebarea-cheie: pe ce căi vor apuca ex-miniștrii pseudo-guvernului acum în agonie? După cum de pe acum se știe, câțiva dintre ei, mai chibzuiți, au ales să candideze pe listele unor partide primitoare și este probabil să îi vedem parlamentari cu acte în regulă. Mai palpitant se anunță a parcursul post-electoral al unor foști guvernanți, începând cu însuși Dacian Cioloș, pe care mulți îi și văd întorși în centrală, pe la diverse servicii și birouri ale Comisiei sau ale Parlamentului Uniunii Europene. Numai că, în acest caz, ar fi de răspuns la întrebarea dacă și în ce măsură diriguitorii instituțiilor comunitare vor ține cont de rezultatele catastrofale pe care își încheie anul de guvernare premierul Dacian Cioloș, precum și niște miniștri de calibrul Ralucăi Prună, Anca Dragu et comp, atunci când vor trebui să decidă recuperarea acestora?

Întrebare la care nu există decât două variante de răspuns:-a) respectivele autorități sunt conștiente de dezastrul pe care îl lasă în urmă acești ,,fii ai ploii’’ dar treaba asta contează prea puțin sper deloc; sau, mai grav –b) cam acesta a fost mandatul cu care anumite cercuri de interese din arealul Uniunii Europene i-au trimis să facă parte dintr-un guvern de rangul 0? Indiferent de răspuns, un lucru este cert: dacă respectivele personaje de jenantă faimă își vor afla culcuș călduț la Bruxelles sau prin împrejurimi, să nu ne fie de mirare dacă mulți români vor avea un motiv în plus ca să fie ceva mai… euro-dezamăgiți.

Era, pe vremuri, obiceiul ca atunci când un prieten sau un bun coleg pleca la mai bine, lăsând în urmă frumoase amintiri, momentul despărțirii să fie însoțit de un șlagăr al cărui refren spunea cam așa;,,drum bun șl nu uita că te iubesc’’. De data asta, însă, refrenul pe deplin meritat pentru Dacian Cioloș și băieții lui :,,drum bun și nu uitați că NU vă iubim!''

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri