Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Senatorul John McCain renunta la tratamentul împotriva cancerului

SUA: Senatorul John McCain renunta la tratamentul împotriva cancerului

Familia senatorului John McCain, personalitate marcantă a politicii din SUA, a anunţat vineri că acesta a decis să înceteze tratamentul împotriva cancerului cerebral care i-a fost descoperit de medici acum un an. 

 

Senatorul republican, în vârstă de 81 de ani, fost candidat la Casa Albă în 2008, era sub tratament din iulie 2017, după ce a fost diagnosticat cu glioblastom, o formă agresivă de cancer cerebral, cu o rată foarte mică de supravieţuire. 

'De un an, John a depăşit aşteptările de supravieţuire', a scris familia sa într-un comunicat. 'Dar avansarea bolii şi îmbătrânirea inexorabilă şi-au dat verdictul. Cu determinarea sa obişnuită, a decis să pună capăt tratamentului său medical', a adăugat familia senatorului. 

John McCain urma tratamentul în statul Arizona, unde s-a retras din vara trecută la reşedinţa sa. Erou al războiului din Vietnam, a fost prizonier timp de cinci ani, fiind torturat în timpul captivităţii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri