Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Duckadam, încântat de ideea fanilor FCSB de a inaugura arena „Steaua” cu un amical cu Galatasaray

Duckadam, încântat de ideea fanilor FCSB de a inaugura arena „Steaua” cu un amical cu Galatasaray

Helmut Duckadam este încântat de ideea fanilor FCSB, care vor ca echipa preferată să inaugureze stadionul „Steaua” cu un meci amical cu Galatasaray.

Preşedintele de imagine al FCSB-ului susţine că FCSB-ul are dreptul să evolueze pe stadionul „Steaua” şi este de părere că Armata va accepta bani din partea echipelor ce vor să evolueze pe noua arenă.

„Sunt onorat de propunere şi am acceptat imediat. Şi dacă sunt angajat, dar şi dacă nu aş mai fi angajat la FCSB, acest club, care pentru mine e tot Steaua, mi-a oferit cele mai mari satisfacţii din carieră, iar eu nu pot uita asta. Voi fi legat de FCSB toată viaţa mea. Abia aştept ca aceşti suporteri, după ce se vor organiza, vor umple stadionul Steaua, pentru că avem tot dreptul să jucăm acolo. E făcut şi din banii noştri. Nu cred că Armata poate administra acel stadion şi cred că nu vor fi atât de naivi şi să refuze banii celor care vor să plătească pentru a juca acolo”, a spus Helmut Duckadam, la DigiSport.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fcsb Helmut Duckadam
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri