După ultimele evoluții macro am rămas cu o mare curiozitate: De ce ai vrea să faci creștere economică, atât timp cât nu te reechilibrezi la nivel micro, cât nu redistribui valoarea adăugată?! Fiindcă, în ciuda reducerii taxei pe valoarea adăugată, populația continuă să fie supraîndatorată!
Iar acest lucru se vede în apetitul scăzut pentru credite. O populație, care n-are debite în exces, și posedă, deci, destul venit disponibil, își dorește bunuri de folosință îndelungată. Din păcate, românii nu apelează la împrumuturi, ceea ce ar sugera că secvența economică e înghețată, paradoxal, chiar și în situația unei majorări reale a PIB de amploare!
Companiile au multe disponibilități în bănci, ceea arată că mediul economic e tot precar, nu încurajeză investiţiile. Resursele financiare nu intră în economia reală, pentru că taxarea nu le permite antreprenorilor să iasă în câștig cu bani împrumutați. Facem ce facem și tot la accize, contribuții sociale și prețul utilităților ne întoarcem...
Revenind la ideea că nu se redistribuie creșterea economică, la faptul că nu se simte în salariile lucrătorilor direct productivi, asta ar sugera că asistăm la încercarea de ieșire din insolvență a unor companii.
Dar, se poate vorbi de o politică ce dorește să încurajeze eliminarea supraîndatorării firmelor, însă nu și pe cea a populației, ceea ce determină o migrație a forței de muncă și face nesustenabile fluxurile de fonduri europene și de investiții străine.
Principalul obiectiv pentru ancorarea indicatorilor macro ar trebui să fie eliminarea supraîndatorării populației, capacitarea ei la realizarea ofertei interne, în special a celei de bunuri, iar, ulterior, revigorarea mediului economic. Adică, revenirea, pe seama sporurilor de productivitate, a prețurilor la utilități și a taxării la niveluri care să faciliteze reducerea supraîndatorării românilor. Pentru că deși ești echilibrat macroeconomic, riști să ajungi la colaps microeconomic.