Criza Covid-19 ar putea să genereze, în perioada următoare, 500.000 de noi șomeri, estimează o analiză publicată de REI Finance Advisors, companie de consultanţă specializată în atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat.
O astfel de evoluție ar însemna agravarea puternică a fenomenului, mai mult decât o dublare a numărului de persoane fără loc de muncă. România avea, la sfârșitul lunii august, 479.000 de șomeri înregistrați, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). La finele lui februarie 2020, nivelul se situa la 352.000, astfel că pandemia a provocat, conform celor mai recente date oficiale, o creștere cu 127.000 de persoane a numărului șomerilor înregistrați.
De asemenea, conform studiului citat, peste 300.000 de firme sunt pe cale să intre în insolvenţă sau faliment, ca urmare a efectelor provocate de coronavirus. Aceasta reprezintă aproape 30% din totalul celor 1.016.011 persoane juridice active la 31 august, după cum arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Criza i-a făcut pe români să se implice mai mult în afaceri, numărul firmelor active crescând cu peste 22.000, de la 993.658, câte erau înregistrate la 29 februarie.
O soluţie pentru depăşirea acestui impas economic ar putea fi accesarea de fonduri nerambursabile. Astfel, granturile pentru capital de lucru, acordate prin OUG 130/2020, cunoscută şi sub denumirea generică de Măsura 2, reprezintă „o adevărată gură de oxigen” pentru foarte multe companii.
Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors