Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum să economiseşti mai mult în mod eficient, în fiecare lună

Cum să economiseşti mai mult în mod eficient, în fiecare lună

Există diferite modalităţi de a face economii, în mod eficient şi pe termen lung, astfel încât să ai la îndemână un plan financiar de rezervă pentru situaţiile neprevăzute. Totuşi, nu este întotdeauna uşor să pui nişte bani deoparte, mai ales atunci când veniturile tale nu înregistrează creşteri semnificative. Secretul în astfel de situaţii este să-ţi controlezi mai bine cheltuielile şi să găseşti instrumentele financiare adecvate care să te ajute să-ţi creşti economiile în mod pasiv. Iată câteva idei în acest sens, care te pot ajuta să-ţi faci propriul plan lunar de economii.

Fixează un plan de cheltuieli săptămânal sau lunar

Una dintre cele mai simple modalităţi de a-ţi limita cheltuielile, astfel încât să poţi face economii, se referă la crearea unui buget săptămânal sau lunar. În funcţie de necesităţile tale, dar şi de stilul de viaţă, alocă o sumă fixă din totalul veniturilor pentru cheltuielile esenţiale (chirie, rată bancară, facturi etc.), dar şi pentru celelalte (divertisment, haine noi, ieşiri în oraş etc.), iar restul banilor pune-i într-un cont de economii. Scopul este să-ți cheltuiești banii pe lucrurile care contează cel mai mult pentru tine. Această abordare este o şi o bună modalitate de a învăța să cheltuiești în mod conștient și în conformitate cu obiectivele tale pe termen mediu și lung.

Defineşte ce te motivează

Este mai uşor să faci anumite reduceri de cheltuieli sau chiar să renunţi la anumite plăceri atunci când înţelegi de ce faci acest lucru sau când ai o motivaţie puternică. Fără să știi clar de ce vrei să economisești, riști să fii dezamăgit când depui bani într-un cont de economii în loc să-i cheltui pe lucruri care îţi fac plăcere. Concret, s-ar putea să fie nevoie să-ți pui acest tip de întrebare atunci când vrei să economisești: de ce să refuzi o seară cu prietenii doar pentru a pune niște bani deoparte? Dacă motivul tău este clar, îți vei defini mai uşor prioritățile și vei ști ce este cu adevărat important pentru tine.

Ia în considerare un depozit bancar

Un depozit bancar cu retragere la termen poate fi o soluţie foarte bună, dacă ai tendinţa de a folosi impulsiv banii economisiţi. În plus, este şi o modalitate de a-ţi creşte economiile fără niciun fel de efort. Mai mult decât atât, în unele cazuri, cum este cel al depozitului online de la tbi bank, nu ai niciun fel de cost pentru deschiderea, administrarea, încasarea şi retragerea în numerar sau prin transfer bancar a banilor din cont. Pe de altă parte, dobânzile pot fi atractive, mai ales dacă vrei să economiseşti pe termen lung şi nu intenţionezi să-ţi retragi banii imediat.

Modalităţi practice de a face economii în fiecare zi

Dincolo de aspectele discutate anterior, există o serie de soluţii practice pentru a face economii în fiecare zi. Iată câteva dintre ele:

  • Economiseşte veniturile neprevăzute. Chiar dacă se întâmplă rar să beneficiezi de venituri suplimentare neprevăzute, este important să nu acţionezi impulsiv şi să economiseşti cât se poate de mult din suma totală. Acest venit suplimentar poate fi un pas pe drumul tău către siguranța financiară.
  • Reduce bugetul de cumpărături prin planificarea meniurilor. Planificarea meselor te poate ajuta să economisești o sumă considerabilă. O listă de cumpărături este utilă pentru a evita achiziţiile impulsive.
  • Aplică regula celor două zile. Tot pentru a evita cumpărăturile impulsive, aşteaptă două zile înainte de a cumpăra un produs sau un serviciu de care eşti iniţial foarte entuziasmat. Această perioadă de timp va face posibilă raționalizarea achiziției. De multe ori, îți vei da seama că nu îți dorești cu adevărat produsul respectiv sau că ai deja ceva similar.
  • Reevaluează-ţi obiceiurile. O dată la jumătate de an, evaluează-ţi obiceiurile de consum. Ai cu adevărat nevoie de mai multe abonamente la servicii de streaming? Foloseşti toate opţiunile din abonamentul telefonic? Ai putea consuma mai puţină electricitate? Corelând mereu comportamentul şi nevoile tale cu cheltuielile pe care le ai, poţi identifica rapid noi modalităţi de a face economii.

 

 

Aşadar, dacă îţi doreşti să poţi face economii, fără să-ţi schimbi nivelul de trai, este foarte important să-ți înțelegi cheltuielile, astfel încât să poţi reduce sau elimina ceea ce nu este util.

 

Sursa foto: Pexels.com

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri