„Memoria este mult mai mult decât o arhivă a trecutului; este prisma prin care ne vedem pe noi înșine, pe ceilalți și lumea”, scrie neurologul Charan Ranganath în noua sa carte "Why We Remember" (De ce ne amintim n.red.).
Multe dintre presupunerile noastre comune despre memorie sunt greșite; defectele sale aparente apar adesea din caracteristicile cele mai utile, creând o flexibilitate cognitivă esențială pentru supraviețuirea noastră.
Cartea este plină de noțiuni contra-intuitive. Să începem cu ideea de „învățare bazată pe erori”. De ce învățăm cel mai bine când ne permitem să greșim?
Amintirile se formează prin modificări ale puterii conexiunilor dintre neuroni. Unele dintre aceste conexiuni nu vor fi optime, ]n timp ce altele vor fi mai puternice și mai eficiente. Principiul învățării bazate pe erori este pur și simplu că, atunci când încerci să recuperezi aceste amintiri, acestea vor fi întotdeauna puțin imperfecte. Și așa, atunci când creierul încearcă să extragă această memorie și să fie comparată cu informațiile reale, aceste rețele pot slăbi legăturile rele și pot întări legăturile bune.
Acesta este motivul pentru care tehnicile de învățare activă – cum ar fi conducerea printr-un cartier în loc să cauți doar pe Google Maps ori interpretarea unei piesă versus citirea scenariului din nou și din nou – sunt atât de eficiente.
Memoria noastră minunat de defectuoasă ne oferă sentimentul identității.
Mulți dintre noi ne simțim frustrați de lacunele din amintirile noastre dar să presupunem că uitarea este adesea benefică. Gândește-te la toți oamenii pe lângă care treci pe stradă Chiar are sens să memorezi toate fețele? Sau te cazezi într-o cameră de hotel. Are rost să-ți amintești de ea peste două săptămâni?
De ce devenim mai uituci pe măsură ce îmbătrânim
Problema, pe măsură ce îmbătrânim, nu este neapărat că nu ne putem forma amintiri, ci că nu ne concentrăm pe informațiile pe care trebuie să ni le amintim. Devenim mai distrași. Și astfel, atunci când încercăm să ne amintim, nu putem găsi informațiile pe care le căutăm.
Ce strategii putem folosi pentru a evita acest lucru și pentru a îmbunătăți calitatea amintirilor noastre
Există trei principii de bază.
1. Distincția. Amintirile noastre concurează una cu cealaltă și, astfel, cu cât poți scoate ceva în evidență, cu atât mai bine. Amintiri vii care sunt asociate cu priveliști, sunete și sentimente unice – acestea sunt cele care vor rămâne. Așadar, concentrarea asupra detaliilor senzoriale, spre deosebire de a rămâne blocat în capul nostru, ne ajută cu adevărat să ne amintim mai bine.
2. Organizare mai bună a amintirilor tale într-un mod care să le facă mai semnificative. Metoda „palatului memoriei”, care presupune asocierea informațiilor pe care vrei să le înveți cu informațiile pe care le ai deja.
3. Indicii. Căutarea unei amintiri necesită mult efort și este predispusă la erori; ar fi mai bine dacă amintirile ne trec prin cap. Crearea de indicii poate ajuta ca acest lucru să se întâmple. Știm, de exemplu, că melodiile pot evoca în mod natural amintiri din anumite perioade din viața ta. Și există multe alte indicii de zi cu zi pe care le poți folosi. Dacă încerc să-mi amintesc să scot gunoiul în ziua de gunoi, mă voi imagina mergând spre uşă, apoi mă voi uita la coşul de gunoi înainte de a merge la el. Drept urmare, când vin la ușă, în viața reală, va acționa ca un indiciu că trebuie să scot gunoiul.
Pe lângă pierderea amintirilor, putem descoperi că amintirile noastre includ detalii false care nu corespund evenimentelor reale. De ce se întâmplă acest lucru?
Avem „scheme” care ne ajută să ne amintim cu economie. Imaginează-ți că tocmai ai fost la bancă – ai deja o mulțime de cunoștințe despre tipurile de evenimente care se întâmplă în bancă și despre tipurile de lucruri care nu se întâmplă. Acest lucru îți permite să restricționezi gama de informații pe care trebuie să ți le amintești, schemele acționând ca țesut conjunctiv care îți permite să afli date noi și să le aplici. Dar uneori schemele completează prea multe spații libere, cu detalii greșite.
Al doilea motiv este că amintirile se schimbă în timp. Acest lucru este foarte important, pentru că vrei să-ți poți actualiza amintirile. Dacă te-ai întâlnit cu o rudă pe care nu ai mai văzut-o de mult timp și fața ei s-a schimba, trebuie să creezi o amintire mai exactă a aspectului său. Dar uneori imaginația noastră se poate infiltra în memorie.
În ce fel este memoria un proces colaborativ
Atunci când împărtășim amintiri cu alte persoane, ne putem actualiza amintirile. Când explici un eveniment, acțiunea de a inventa acea poveste pentru a o spune poate schimba modul în care ți-o amintești. Reacțiile celorlalți la felul în care spun povestea, de exemplu, îți vor modela amintirea despre ea mai târziu; poate deveni mai plină de umor. Sau poți primi informații suplimentare – dar eronate – care îți pot pătrunde în memorie: Astfel că multe dintre amintirile noastre nu mai sunt doar ale noastre – sunt amintiri colective, notează bbc.com.