Jurnalul.ro Sport Fotbal international Eintracht Frankfurt - Chelsea 1-1, în semifinalele Europa League

Eintracht Frankfurt - Chelsea 1-1, în semifinalele Europa League

Eintracht Frankfurt şi Chelsea au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Commerzbank Arena, în prima manşă a semifinalelor Europa League la fotbal.

Eintracht a deschis scorul prin sârbul Luka Jovic (23), la a noua sa reuşită în acest sezon al competiţiei. Londonezii au egalat chiar înainte de pauză, prin Pedro Rodriguez (45).

Chelsea a avut o bară, după pauză, prin David Luiz, din lovitură liberă. Eintracht a jucat mai bine în prima repriză, dar Chelsea a dominat jocul în ansamblu şi e favorită la calificarea în finală după această remiză.

Eintracht nu a pierdut în Europa League în 11 meciuri. Returul va avea loc pe 9 mai, pe Stamford Bridge.

În finală, pe 29 mai, câştigătoarea acestui duel o va înfrunta pe Arsenal sau pe Valencia.

Eintracht Frankfurt - Chelsea Londra 1-1 (1-1)
Au marcat: Luka Jovic 23, respectiv Pedro Rodriguez 45.
Frankfurt, Commerzbank Arena
Europa League - semifinale (tur)

Au evoluat echipele:
Eintracht: Kevin Trapp - David Abraham, Martin Hinteregger, Simon Falette - Danny da Costa, Gelson Fernandes (Goncalo Paciencia, 73), Makoto Hasebe, Sebastian Rode, Filip Kostic - Mijat Gacinovic (Jetro Willems, 90+2) - Luka Jovic. Antrenor: Adolf Huetter.
Chelsea: Kepa Arrizabalaga - Cesar Azpilicueta, Andreas Christensen, David Luiz, Emerson - Ngolo Kante, Jorginho, Ruben Loftus-Cheek (Mateo Kovacic, 83) - Pedro Rodriguez, Olivier Giroud, Willian (Eden Hazard, 61). Antrenor: Maurizio Sarri.

Arbitru: Carlos del Cerro (Spania).
Cartonaşe galbene: Christensen (19), Hasebe (58), Gelson Fernandes (61).
AGERPRES

Subiecte în articol: Europa League
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri