Locuitorii Capitalei care deţin echipamente electronice şi electrocasnice uzate şi pe care doresc să le predea pot utiliza un nou serviciu de colectare la domiciliu dedicat, lansat în cadrul campaniei 'Omul gospodar reciclează, Sigurec Mobil premiază', au anunţat iniţiatorii, într-un comunicat de presă transmis joi Agerpres.
Astfel, cetăţenii pot solicita serviciul Sigurec Mobil folosind aplicaţia pentru smartphone Sigurec sau apelând numărul pus la dispoziţie.
Potrivit iniţiatorilor (Green Group şi Ecotic), noul serviciu de colectare integrează sisteme performante pentru colectarea deşeurilor, toate camionetele fiind dotate cu echipamente de cântărire şi operând în baza unui software ce înregistrează în timp real tranzacţiile efectuate. În felul acesta, sunt furnizate date clare şi precise, precum tipul şi greutatea deşeurilor colectate. Totodată, aplicaţia înregistrează şi monitorizează performanţele de colectare şi calculează cantitatea de CO2 salvată prin sortarea şi trimiterea deşeurilor spre reciclare.
Obiectivul principal al campaniei îl constituie dezvoltarea unei atitudini responsabile a populaţiei faţă de deşeurile de echipamente electrice şi electronice care vor ajunge direct şi sigur în fabricile de reciclare din România, prin serviciul Sigurec Mobil.
Cei care apelează la Sigurec Mobil vor fi recompensaţi pe loc cu vouchere de reduceri la cumpărături sau bani, iar la finalul campaniei, prin tragere la sorţi, unul dintre cele 20 de aspiratoare.
Conform sursei citate, reciclarea unui frigider economiseşte 2,8 tone de CO2 (echivalentul a 13.000 km parcurşi cu maşina), reciclarea unui monitor salvează 745 litri de apă potabilă şi previne generarea de aceeaşi cantitate de apă reziduală, iar un tub catodic al unui televizor poluează 50 de metri pătraţi de sol timp de 30 de ani.
Sigurec este un proiect de colectare selectivă al Green Group care s-a dezvoltat în etape, începând din 2012. În anul respectiv a fost amplasat un aparat automatizat în incinta Ministerului Mediului, odată cu semnarea unui Acord Voluntar între instituţie de resort, reciclatori şi retaileri, iar în prezent reţeaua Sigurec include un număr de 161 puncte fixe şi mobile de colectare în 36 de judeţe din România.
Green Group este cel mai mare parc integrat de reciclare din Europa de Sud-Est, reunind şase companii specializate în gestionarea, reciclarea şi valorificarea diverselor tipuri de deşeuri, de la deşeuri PET şi alte tipuri de deşeuri plastice, până la sticlă, echipamente electrice şi electronice, becuri, neoane sau baterii.
Ecotic este o organizaţie colectivă nonprofit care gestionează deşeurile de echipamente electrice şi electronice în numele a peste 550 de producători şi importatori afiliaţi.