Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul a votat eliminarea impozitului de 10% a concediilor medicale

Senatul a votat eliminarea impozitului de 10% a concediilor medicale

de Redacția Jurnalul    |   

Plenul Senatului a adoptat luni amendamentul care prevede eliminarea taxării cu 10% a concediilor medicale.

Amendamentul care prevede eliminarea CASS de 10% pentru concediile medicale, depus de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, a fost votat în plenul Senatului.

Ea susține că a făcut acest demers ca urmare a mesajelor pe care le-a primit „de la români”

„Pe lângă eliminarea impozitării concediilor medicale a pacienților oncologici, ni s-a părut firesc și normal să eliminăm o nedreptate, iar concediul maternal să nu mai fie impozitat. Nu mai trebuie să fie impozitat nici concediul pentru îngrijirea copilului bolnav. În momentul în care tu soliciți statului, pentru că ai o problemă medicală, este nedrept ca statul să-ți ia 10%. (…) Cred că menirea noastră ca parlamentari este să facem texte de lege și să îndreptăm legea acolo unde este nevoie”, a declarat Nicoleta Pauliuc, senatoare liberală, potrivit paginii de Facebook a PNL.

 

Subiecte în articol: eliminare cass senat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri