Jurnalul.ro Ştiri Observator Emil Savin, denunţătorul lui Dumitru Buzatu, declaraţii la Antena 3 CNN. Mărturisirea care poate schimba totul

Emil Savin, denunţătorul lui Dumitru Buzatu, declaraţii la Antena 3 CNN. Mărturisirea care poate schimba totul

de Redacția Jurnalul    |   

Emil Buzatu, alias Farmazon, denunțătorul lui Dumitru Buzatu, face declarații jurnaliștilor Antena 3 CNN.

Omul de afaceri este autorul unei mărturisiri surprinzătoare, de natură să schimbe datele cazului, așa cum acestea au fost prezentate public până în prezent.

"Este o declarație extrem de surprinzătoare și care, de altfel, ar putea să schimbe cu totul cursul acestei anchete.

Emil Savin vorbește despre banii găsiți de ofițerii Anticorupție, despre denunțul făcut la Direcția Națională Anticorupție și despre relația pe care a avut-o cu Dumitru Buzatu. Noi știm că a fost o relație apropiată: mâncau, petreceau, poate făceau și concedii împreună.

O să spun pe scurt că (Savin) afirmă că, de fapt, nu l-a denunțat pe Dumitru Buzatu.

Implicat în acest dosar este și un expert, cel care ar fi trebuit să schimbe din pix o expertiză făcută pentru lucrările executate de firma lui Emil Savin, numit Regele Asfatului, și de acolo ar fi pornit tot dosarul", a anunțat realizatoarea Antena 3 CNN Berta Popescu, înaintea difuzării declarației lui Emil Savin.

Buzatu

Subiecte în articol: emil savin Dumitru Buzatu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri