Jurnalul.ro Cultură Povestea geografului care a desenat prima hartă a României Mari

Povestea geografului care a desenat prima hartă a României Mari

de Florian Saiu    |   

Celebrat la finalul lunii martie de Academia Română, cu prilejul aniversării a unui secol și jumătate de la naștere, savantul francez Emmanuel de Martonne (1 aprilie 1873 - 24 iulie 1955) și-a legat pe veci numele de țara noastră, culmea acestei relații de prietenie fiind atinsă în timpul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920), când geograful a trasat cu mână sigură granițele României Mari. Dar să-i depănăm în scris firul destinului. 

Fiu al unui arhivist din Țara Loarei (din Chabris mai exact) - splendidă zonă geografică și culturală a Franței -, Emmanuel a urmat liceul în orășelul Laval, apoi a fost coleg de studii cu românul Pompiliu Eliade (1869-1914), profesor de limba franceză și istoric literar) la Școala Normală Superioară din Paris. Emmanuel a legat o strânsă prietenie cu „Pompi”, filologul român trezindu-i de altfel interesul pentru munții, apele, oamenii, tradițiile și obiceiurile României. La invitația lui Eliade, francezul poposea pentru prima oară în Carpați la mijlocul anului 1896, iar șase veri mai târziu scria o teză de doctorat premiată de Academia Franceză pentru viziunea integrantă asupra tuturor aspectelor din ținutul cercetat. În 1906, după studii în Carpații Meridionali, își lua și doctoratul în geografie, cu teza Recherches sur l'Évolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates méridionales).

 

Pe limba ciobanilor

 

Eforturile științifice ale prietenului lui Eliade au avut ecou (și) în țara noastră. În 1912, Emmanuel de Martonne era ales membru corespondent al Academiei Române. Justificarea acestei legitimări? „(…) Pentru contribuțiile sale la studierea pentru prima dată a geografiei României și a Munților Făgăraș, de a căror frumusețe sălbatică, neatinsă și pură a fost profund impresionat, numindu-i Alpii Transilvaniei”. Adevărul este că francezul ajunsese să cunoască și să îndrăgească România, țară pe care o bătuse în lung și-n lat cu piciorul. „A cercetat-o din Maramureș până-n Dobrogea, din Banat până-n Nistru. Trăind veri întregi pe plaiurile de munte, nu s-a legat sufletește numai de farmecul formelor rigide, ci a pătruns și sufletul nostru etnic, învățând limba curată și înflorită a ciobanilor”, nota geologul I. Simionescu. Sfârșitul Primului Război Mondial și pregătirile pentru Conferința de Pace de la Paris l-au găsit pe Emmanuel de Martonne în postura unui fin cunoscător al spațiului carpato-danubiano-pontic. N-a mirat așadar pe nimeni când Puterile Antantei l-au numit în fruntea Comitetului de studiu, organism responsabil, între altele, de trasarea granițelor noii Românii, adică ale României Mari.

 

Cinci milioane de români 

 

Mizând pe Declarația de Independență a SUA, președintele american Woodrow Wilson propusese paisprezece principii pe baza cărora popoarele ieșite de sub tutela de fier a imperiilor multinaționale să-și exercite dreptul la autodeterminare, iar unul dintre acestea era majoritatea etnică, principiu care favoriza fără îndoială Transilvania, cu populația ei majoritar românească. Dar cum aveau să fie trasate concret, pe teren, granițele dintre România și Ungaria, de pildă? În acest punct a intrat în scenă Emmanuel de Martonne, care a redactat rapoartele despre Transilvania, Dobrogea, Banat și Basarabia (pe baza lor, liderii Conferinței de Pace au decis cum avea să arate harta României Mari). „Există în afara Regatului României o masă compactă de aproape cinci milioane de români (…) - explica Emmanuel de Martonne. Ea reprezintă incontestabil elementul cel mai vechi și cel mai viabil al populației, crește mai repede decât celelalte și trebuie în mod firesc să le absoarbă”.

 

Basarabia, cel mai autentic specific românesc

 

Mai mult (și mai bine): „Această populație românească este mai ales rurală; ea a fost, timp de multe secole, menținută într-o stare de servitute, rămânând fidelă credinței ortodoxe sub o nobilime catolică maghiară sau maghiarizată, care nu le recunoaște drepturi politice decât secuilor și sașilor. (...) Nu încape nici o îndoială că românii din Transilvania (...) preferă unirea cu România, care a făcut, pentru a realiza acest ideal, cele mai mari sacrificii”. Niciun român n-ar fi formulat probabil mai potrivit… În raportul despre Basarabia, Emmanuel de Martonne surprindea la fel de limpede realitatea: „În Basarabia întâlnim poate cel mai autentic specific românesc dintre toate provinciile care compun teritoriul istoric al României. (...) Regiunea este în principal locuită de țărani moldoveni care vorbesc cea mai curată limbă română. Numai elitele sunt rusificate”.

 

Principiul viabilității, cheia noilor frontiere

 

Aflat încă din 1915 în Serviciul geografic al Armatei Franceze, sub direcția generalului Robert Bourgeois, de Martonne a lucrat în timpul Conferinței de Pace de la Paris în nu mai puțin de patru comisii, printre care și cea a „afacerilor românești”. De remarcat că el a insistat ca în acțiunea de trasare a noilor granițe să se țină cont nu doar de „regrupările etnice”, ci, în egală măsură, și de „infrastructura teritoriului”, aspect care a favorizat din nou România Mare. Formulând „principiul viabilității” (validat de arbitri) - geograful a argumentat că o delimitare a teritoriilor nu trebuie să reteze căile de comunicații dintre Carpați și orașele aflate în apropierea granițelor -, România a luat în stăpânire și Arad, Oradea și Satu Mare, așezări cu populație majoritar maghiară (firesc, dacă socotim că românii nu fuseseră lăsați de austro-ungari să se stabilească în mediul urban; constituiau, în schimb, populația majoritară în hinterlandul acestor urbe). 

 

Ungurii, puși pe furtișaguri

 

La trasarea frontierei, echipa coordonată de Emmanuel de Martonne a ținut cont de harta etnică rezultată din recensământul maghiar din 1910, dar cu unele corecţii, pentru că, dacă s-ar fi respectat integral harta, ar fi rezultat o frontieră foarte franjurată. Ungurii au încercat, bineînțeles, să-i înșele pe mediatori, furând, cum au făcut de veacuri, țările altora. „E adevărat că nişte hărţi de format mic, prezentate de delegaţia Ungariei, avea nişte pete albe mari, dar nu pe aceste hărţi s-a lucrat, toată lumea știa că se va lucra pe hărţile etno-demografice”, releva istoricul Viorel Achim într-un articol apărut în „România literară” cu prilejul aniversării Centenarului Marii Unirii.

 

Inima națiunii

 

Una peste alta, granițele stabilite la Conferința de Pace de la Paris au fost consfințite, cu toată opoziția Ungariei, de Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920. Doi ani mai târziu, Emmanuel de Martonne scria (nu fără o undă de satisfacție): „Noua Românie ni se prezintă nu ca stat născut din fantezia diplomaților, sau fabricat în virtutea unui principiu abstract, ci în termenii logici ai unei evoluții. Este cât se poate de aproape de idealul național, îi reunește pe aproape toți românii în interiorul unor frontiere oarecum ideale, în jurul citadelei carpatice care a fost mereu inima națiunii române”. Amin! 

 

Doctor în „Alpii Transilvaniei”

 

Absolvent al Facultății de Litere din Paris, Emmanuel de Martonne s-a reorientat spre științele exacte, devenind unul dintre cei mai reprezentativi specialiști din Europa în domeniul topografiei şi desenului geografic. A elaborat două teze de doctorat, ambele cu subiect legat de România: în 1902, teza de doctorat în litere - „La Valachie. Essai de monographie géographique” -, iar în 1907 teza de doctorat în ştiinţe - „Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates méridionales)”.

 

Zeci de studii legate de spațiul carpatic

 

Opera sa geografică referitoare la țara noastră cuprinde 70 de lucrări, între care: „Sur l’histoire de la vallée de Jiu“, „Sur la période glaciaire dans les Karpates Méridionales“, „La Roumanie. Géographie physique, géologie, climat, biogéographie, géographie économique, géographie politique“, „Les tremblements de terre de la Roumanie et leur rapport avec les lignes directrices de la géographie physique“, „Recherches sur la distribution géographique de la population en Valachie“, „La nouvelle Roumanie dans la nouvelle Europe”.

 

Cartograf al țărilor românești

 

În 1919, Emmanuel de Martonne a realizat Harta repartiției naționalităților din ținuturile în care domină românii, folosită ca principal argument pentru trasarea noilor granițe la Conferința de Pace de la Paris, în cadrul căreia i s-a încredințat sarcina de secretar general al Comitetului de studii. 

 

A pus România pe harta lumii

 

De numele lui Emmanuel de Martonne se leagă (și) introducerea în cercetarea geografică din țara noastră a metodei excursiilor interdisciplinare, pe care le-a condus în special începând cu 1921, dar și înființarea Institutului de Geografie din Cluj-Napoca, alături de George Vâlsan. De asemenea, intelectualul născut la Chabris a fost autorul articolului „România” și al părţii rezervate României din Harta naţionalităţilor şi densităţii populaţiei în teritoriul sud-est carpatic, ambele apărute în cunoscuta colecţie „Géographie Universelle”. Cu alte cuvinte, Emmanuel de Martonne a pus România pe harta lumii.

 

Onorat pe bună dreptate de români

 

În 1921, la invitația lui Emil Racoviță, Emmanuel de Martonne a susținut la Universitatea din Cluj un semestru de prelegeri urmat de excursii de studiu pe teren cu studenții. Așa a luat naștere Facultatea de Geografie a Universității din Cluj. În 1923, francezul a inițiat crearea Institutului Francez de Înalte Studii, strămoșul Institutului Cultural Francez de azi. La ultima sa vizită în România, regele Ferdinand a oferit un dineu în onoarea lui și i s-au decernat titlul de cetățean de onoare al Clujului și de doctor honoris causa al universităților din Cluj și Iași. 

 

150 de ani s-au împlinit pe 1 aprilie 2023 de la nașterea savantului francez Emmanuel de Martonne, geograful care a desenat prima hartă a României Mari

Noua Românie ni se prezintă nu ca stat născut din fantezia diplomaților, sau fabricat în virtutea unui principiu abstract, ci în termenii logici ai unei evoluții”, Emmanuel de Martonne, geograf

Granițele dintre România, Serbia și Ungaria, stabilite în 1919-1920 de Emmanuel de Martonne, sunt valabile și astăzi

1912 este anul în care Emmanuel de Martonne a fost învestit membru de onoare al Academiei Române

Emmanuel de Martonne a fost prieten (și) cu Grigore Antipa, care l-a inițiat în Geonomie, o disciplină la confluența dintre geografie și științele naturale

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri