Jurnalul.ro Ştiri Externe Emmanuel Macron îşi menţine vizita în Rusia

Emmanuel Macron îşi menţine vizita în Rusia

Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a declarat joi că preşedintele Emmanuel Macron îşi menţine vizita în Rusia programată pentru luna mai, deoarece este important să aibă în continuare discuţii ''sincere'' cu Moscova, în pofida acuzaţiilor de implicare a Moscovei în otrăvirea, cu un agent neurotoxic militar, a fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei lui, Iulia, relatează agenţia Reuters. 

''Trebuie să avem un dialog sincer cu Rusia'', a declarat Le Drian la postul de radio RTL. 

Macron urmează să participe în luna mai la forumul economic de la Sankt Petersburg, chiar dacă relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Occident au ajuns la un nivel scăzut ca urmare a otrăvirii lui Skripal în martie în Anglia. 

Skripal şi fiica sa au fost otrăviţi cu o neurotoxină lăsată la uşa casei lor din Anglia, a indicat miercuri poliţia britanică. 

Ca urmare a primei utilizări ofensive cunoscute a unei arme chimice pe teritoriul european de la cel de-Al Doilea Război Mondial, Londra l-a acuzat pe preşedintele Vladimir Putin pentru tentativa de asasinare a lui Skripal şi a fiicei lui, şi Occidentul a expulzat circa 130 de diplomaţi ruşi. 

Moscova a respins orice implicare în atac şi a afirmat că suspectează serviciile secrete britanice de folosirea agentului neurotoxic Noviciok, care a fost dezvoltat de către fosta armată sovietică, pentru a incrimina Rusia şi pentru a aţâţa isteria antirusească. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri