Jurnalul Ştiri Externe Esaladare diplomatică după doborârea dronelor rusești. Reacția dură a României

Esaladare diplomatică după doborârea dronelor rusești. Reacția dură a României

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat luni pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, ca reacție la încălcările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24 - 26 iulie 2026, când Armata Română a doborât trei drone intrate neautorizat pe teritoriul național.

La finalul întrevederii, un diplomat rus a fost notificat oficial că a fost declarat persoană inacceptabilă și că trebuie să părăsească România în termen de cinci zile.

Oana Țoiu nu l-a primit pe Vladimir Lipaev

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat printr-un comunicat că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul instituției din dispoziția ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, pentru a i se comunica protestul oficial al României față de încălcările repetate ale spațiului aerian național.

Însă ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, nu s-a întâlni cuc Oana Țoiu, fiind primit de directorul responsabil de spațiul est-european din cadrul MAE

Potrivit MAE, în intervalul 24 – 26 iulie, Armata Română a doborât trei drone care au pătruns fără autorizare pe teritoriul țării. În cadrul discuției, oficialii români i-au prezentat ambasadorului fragmente din una dintre dronele distruse, iar Ministerul precizează că investigațiile desfășurate de Parchet au confirmat oficial că acestea sunt de proveniență rusească.

MAE: Rusia poartă întreaga responsabilitate

Partea română a transmis un protest ferm față de ceea ce a calificat drept acțiuni ilegale și iresponsabile și a subliniat că Federația Rusă este singura responsabilă pentru incidentele produse.

Ministerul a arătat că este „absolut inadmisibil și intolerabil” ca Rusia să continue încălcarea spațiului aerian al României, subliniind că acesta reprezintă totodată spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Potrivit MAE, aceste acțiuni contribuie la deteriorarea situației de securitate din regiune.

Un diplomat rus, declarat persona non-grata

În cadrul convocării, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota verbală prin care autoritățile române îl notifică oficial că un diplomat a fost declarat persoană inacceptabilă pe teritoriul României.

Conform deciziei comunicate de MAE, diplomatul are obligația de a părăsi teritoriul României în termen de cinci zile. Măsura reprezintă unul dintre cele mai ferme demersuri diplomatice adoptate de România în relația cu Federația Rusă de la începutul războiului din Ucraina.

Ambasadorul României la Moscova, rechemat pentru consultări

Ministerul Afacerilor Externe a mai anunțat că ambasadorul României în Federația Rusă a fost chemat de urgență la București pentru consultări. MAE precizează că România va continua să își coordoneze răspunsul împreună cu aliații și partenerii din NATO și Uniunea Europeană și că rămâne angajată să adopte toate măsurile necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor.

Subiecte în articol: drone expulzare Oana Țoiu Vladimir Lipaev
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile