Partidul Social Democrat și-a schimbat din nou conducerea. În șase luni este pe post a treia garnitură la șefia celui mai mare partid din România. Într-un ritm mai alert, comprimat sub presiunea evenimentelor, numărul schimbărilor este același cu al guvernelor PSD din perioada 2017-2019. Marea victorie de la parlamentarele din 2016 s-a consumat într-un ciclu de trei ani, terminat cu înfrângerea de la prezidențiale. Demisia întregii conduceri a PSD este o asumare colectivă a eșecului și încheie, după multe convulsii interne, „etapa Dragnea”. Unii lideri ai formațiunii au încercat să pună înfrângerea de la prezidențiale pe seama candidatului. Or, este absolut incorect să arunci vina pe Viorica Dăncilă, intrată în postura de candidat la Cotroceni într-un moment de criză accentuată, după încarcerarea lui Dragnea și rezultatul dezamăgitor de la europarlamentarele din luna mai. Viorica Dăncilă a reușit, prin mari eforturi, să intre în turul doi, deși baronetul și baronii locali nu s-au spetit să ajute liderul să treacă hopul. Trădările din partid s-au înmulțit, trecerea cu tam-tam în tabăra adversarilor politici fiind anunțate ca mari victorii împotriva Vioricăi Dăncilă. Problemele în PSD sunt mai adânci, nu se pot rezolva doar printr-o schimbare a liderului. În interiorul partidului, de ani buni s-a produs o degradare a selecției celor care avansau spre conducere, întinerirea echipei declanșată de Ponta fiind, de fapt, o trecere bruscă și nemeritată în rezervă a experienței foștilor lideri din perioada de glorie Iliescu-Năstase. Ponta a reușit, în tandem cu Dragnea, să pună partidul într-o relație prea apropiată cu serviciile de informații, starea actuală de confuzie și decizii greu de explicat fiind și rezultatul accentuării „controlului din pădurea Bănesa”. Când s-au dezmeticit și au înțeles că „statul paralel” controlează prin binomul Coldea-Kovesi puncte cheie din partid, Guvern și Parlament, partida era jucată. De fapt, infiltrarea în PSD a fost tot mai evidentă, pentru că partidul s-a aflat la putere, interesele exterioare fiind servite de oamenii dedicați. Rotația la guvernare era previzibilă după ce Dragnea a declanșat o încercare de ieșire de sub control, dar lupta dusă simultat pe prea multe fronturi, în plus și fără aliați, a fost pierdută de „partida națională”. Acum, soluția conducerii colective, cu un lider interimar a cărui carte de vizită este doar diploma de la servicii și o experiență managerială la chioșcul de covrigi din piața din Buzău, vrea să se prezinte ca reformatoare. Suspectez că interimarul Ciolacu va juca partitura scrisă de alții. Sper să fie un text bun, pentru că altfel s-ar compromite și scenariștii. Motorul acțiunii de repunere rapidă pe picioare a PSD va fi însă alimentat cu combustibil de tandemul Iohannis-PNL. Deja linia pe care se așază noua guvernare furnizează muniție opoziției și Iohannis, reales, anunță depărtarea tot mai evidentă de atribuțiile constituționale, cu angajament politic pronunțat, care întărește ștampila de dictator. PSD nu va putea recuceri încrederea electoratului purtând un mesaj de catifea. Șansa de a atrage cu oferta politică noi susținători, în plus față de cele 3,2 milioane de voturi scoase cu mari eforturi de Dăncilă, nu trebuie ratată. Ascunderea după o așa-zisă criză a stângii europene nu este o motivație consistentă la inacțiune și la justificat eșecuri de vreme ce în Portugalia și Spania socialiștii au reușit succese electorale notabile. În plus, în Statele Unite stânga plasează candidați cu șanse mari la învestitură în Partidul Democrat, socialismul „made în USA” dând soluții practice și doctrinare pentru perioada revoluțiilor în comunicare și a dominației sufocante a multinaționalelor. Deschiderea PSD spre forțe și idei novatoare, cu voci puternice, fără mesaje ambigue, va fi soclul de readucere a succesului politic mai repede decât cred chiar liderii interimari.