Jurnalul.ro Sport Fotbal international EURO 2016: România - Albania 0-1. O mare DECEPȚIE

EURO 2016: România - Albania 0-1. O mare DECEPȚIE

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de formaţia Albaniei cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Stade de Lyon, în Grupa A la EURO 2016 şi părăseşte competiţia.

România a făcut cel mai slab meci al său la EURO 2016 şi a pierdut după 68 de ani în faţa Albaniei, prin golul marcat de Armando Sadiku (43).

Meciul cu numărul 100 pentru Iordănescu pe banca tehnică a naţionalei României a fost unul cu ghinion, având în vedere contraperformanţa înregistrată.

România a avut o posesie mai bună din startul meciului, pe care albanezii l-au abordat cu multă agresivitate. Stanciu a trimis peste poartă din marginea careului (3), apoi şutul lui Hoban a fost reţinut în doi timpi de Berisha (6). O bună ocazie de gol a avut şi Bogdan Stancu (8), al cărui voleu de la 16 metri a fost respins de Berisha. Alibec şi-a încercat şi el şansa de la distanţă, cu un şut cu boltă, dar balonul a trecut peste bară (14).

Tricolorii au cedat ritmul uşor-uşor, iar Albania nu s-a lăsat invitată: Memushaj (35) a pătruns în careu şi a tras la colţul scurt, dar Tătăruşanu a acordat corner. La faza imediat următoare, Basha (36) a reluat mult pe lângă din careu.

După ce suporterii români de le Stade de Lyon i-au scandat numele lui Sânmărtean, având în vedere pana de inspiraţie a mijlocaşilor tricolori, Albania a deschis scorul (43), Armando Sadiku marcând un gol istoric, primul pentru echipa Albaniei la un turneu final: Memushaj a centrat de pe partea dreaptă, Chiricheş a fost depăşit de balon, Tătăruşanu a ieşit neinspirat, iar Sadiku a marcat cu capul la colţul lung.

România nu a reuşit să aibă prea multă claritate în acţiuni nici după pauză, în faţa incomodei echipe a Albaniei, şi în plus l-a pierdut şi Denis Alibec, accidentat.

Tricolorii au avut iniţiativa şi au căutat egalarea, dar tot albanezii au fost aproape de gol, prin Memushaj, al cărui şut din afara careului a fost reţinut cu emoţii de Tătăruşanu (63).

România a forţat, dar şutul lui Torje (69) a trecut pe lângă poartă, pentru ca apoi Andone (76) să ia la ţintă bara transversală.

Finalul a fost haotic, cu tricolorii nereuşind să se regăsească şi cu albanezii acţionând pe contre, tot mai aproape de un rezultat istoric.

În faţa unui stadion pe trei sferturi plin de albanezi, dar şi cu o inimos grup românesc, România a făcut un meci modest şi a încheiat pe locul 4 în Grupa A, după Franţa, Elveţia şi Albania. Dacă tricolorii vin acasă, albanezii păstrează şanse de calificare în optimile de finală, de pe locul al treilea.

Singura circumstanţă atenuantă a acestui eşec al României este faptul că tricolorii nu au putut conta în acest meci decisiv pe două piese de bază, Răzvan Raţ şi Mihai Pintilii, ambii accidentaţi.

România - Albania 0-1 (0-1)
A marcat: Armando Sadiku (43).
Lyon, Stade de Lyon: 49.752 spectatori
EURO 2016 - Grupa A

Au evoluat echipele:
România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 22. Cristian Săpunaru, 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 21. Dragoş Grigore, 2. Alexandru Măţel - 18. Andrei Prepeliţă (17. Lucian Sânmărtean, 46), 5. Ovidiu Hoban - 20. Adrian Popa (14. Florin Andone, 68), 10. Nicolae Stanciu, 19. Bogdan Stancu - 9. Denis Alibec (11. Gabriel Torje, 57). Selecţioner: Anghel Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 23. Silviu Lung jr - 3. Răzvan Raţ, 4. Cosmin Moţi, 15. Valerică Găman, 16. Steliano Filip, 7. Alexandru Chipciu, 8. Mihai Pintilii, 13. Claudiu Keşeru.
Albania: 1. Etrit Berisha - 4. Elseid Hysaj, 18. Arlind Ajeti, 15. Mergim Mavraj, 7. Ansi Agolli (căpitan) - 2. Andi Lila, 22. Amir Abrashi, 8. Migjen Basha (5. Lorik Cana, 83), 9. Ledian Memushaj, 3. Ermir Lenjani (21. Odise Roshi, 77) - 10. Armando Sadiku (19. Bekim Balaj, 59). Selecţioner: Gianni De Biasi.
Rezerve neutilizate: 12. Orges Shehi, 23. Alban Hoxha - 17. Naser Aliji, 6. Frederik Veseli, 20. Ergys Kace, 11. Shkelzen Gashi, 16. Sokol Cikalleshi, 14. Taulant Xhaka.

Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia); arbitri asistenţi: Roman Slysko (Slovacia), Tomas Mokrusch (Cehia); arbitri asistenţi adiţionali: Petr Ardeleanu şi Michal Patak (ambii din Cehia); arbitru de rezervă: Tasos Sidiropoulos (Grecia)
Delegat UEFA: Martin Sturkenboom (Olanda), observator UEFA pentru arbitri: Herbert Fandel (Germania)
Cartonaşe galbene: Basha (6), Măţel (53), Săpunaru (85), Memushaj (85), Torje (90+3), Hysaj (90+4).
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri