Europa, Canada și Mexicul se pregătesc să răspundă tarifelor impuse importului de oțel și aluminiu de către președintele SUA, Donald Trump, scrie BBC. Donald Trump a afirmat că tarifele impuse de către SUA au rolul de a proteja piața oțelului, vitală pentru securitatea națională.
Uniunea Europeană a prezentat o listă de tarife întinsă pe 10 pagini pentru produsele din SUA, de la motocicletele Harley-Davidson la produsele alimentare. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a catalogat tarifele impuse de SUA ca fiind „ilegale”, în timp ce Ministrul Finanțelor din Germania, Peter Altmaier, speră că un răspuns decisiv din partea UE o sa-l facă pe Donald Trump să-și reconsidere decizia.
Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a afirmat că mișcarea SUA a fost „total inacceptabilă” și a respins afirmațiile potrivit cărora țara sa reprezintă o amenințare pentru securitatea națională a Americii.
Canada plănuiește să impună tarife de până la 25% pentru produsele din SUA de la 1 iulie. Produsele afectate vor include oțelul, dar și iaurtul, whiskey și cafea.
Ministrul de Externe din Mexic, Luis Videgaray, a spus că țara sa se pregătește să impună noi tarife pentru importurile de oțel, porc, mere, struguri, afine și cașcaval din SUA.