Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa, bombardată de propaganda rușilor înaintea alegerilor europarlamentare

Europa, bombardată de propaganda rușilor înaintea alegerilor europarlamentare

de Redacția Jurnalul    |   

Franţa şi alte ţări europene sunt "bombardate de propaganda rusă" odată cu apropierea alegerilor europene din 9 iunie, a avertizat ministrul francez delegat pentru Afaceri Europene, Jean-Noël Barrot, într-un interviu publicat sâmbătă pe site-ul cotidianului Ouest France, relatează AFP.

"Suntem bombardaţi de propaganda Rusiei lui Vladimir Putin şi a curelelor sale de transmisie", şi-a exprimat îngrijorarea Barrot în acest interviu.

"Nu trece o săptămână fără ca Franţa să fie ţinta unor manevre coordonate şi deliberate pentru a perturba dezbaterea publică şi a interfera în campania pentru alegerile europene", a adăugat el.

Ministrul a citat mai multe cazuri recente: "deturnarea site-ului Ministerului Apărării pentru un apel fictiv ca 200.000 de oameni să meargă să lupte în Ucraina" sau "cel al Ministerului de Interne pentru anunţul fictiv al înăspririi condiţiilor de primire a refugiaţilor ucraineni".

El a amintit, de asemenea, de campaniile de ştiri false privind răspândirea tuberculozei în Franţa sau de "un presupus val de anulare a nopţilor de hotel din cauza contextului de securitate".

Întrebat despre posibilitatea ca aceste campanii să influenţeze rezultatele alegerilor, Barrot a subliniat că "riscul este dovedit" şi a reamintit că Franţa, Germania şi Polonia au convenit asupra unui mecanism de alertă coordonat "pentru a face faţă împreună".

Bruxellesul avertizează regulat asupra riscurilor unei intensificări a campaniilor de dezinformare provenind din Rusia odată cu apropierea alegerilor europene, menite să influenţeze rezultatele votului şi să slăbească sprijinul occidental pentru Ucraina în războiul declanşat de Moscova.

La sfârşitul lui martie, Praga a dezvăluit descoperirea de către serviciile de informaţii cehe a unei reţele orchestrate de Moscova care răspândea propagandă pro-rusă despre Ucraina prin intermediul site-ului Voice of Europe.

Belgia a raportat apoi că, potrivit serviciilor sale, unii europarlamentari "au primit bani" în acest context pentru a transmite mesajele Rusiei. Cazul a determinat justiţia belgiană să deschidă o anchetă, mai scrie AFP.

Subiecte în articol: propaganda rusa europa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri