Jurnalul.ro România inteligentă Evenimente culturale și gastronomice în Suceava, pentru promovarea Bucovinei

Evenimente culturale și gastronomice în Suceava, pentru promovarea Bucovinei

de Redacția Jurnalul    |   

SUceava a fost, weekendul trecut, gazda mai multor evenimente organizate de autoritățile locale care doresc promovarea turismului.

Soluţii inteligente pentru promovarea Bucovinei

Au avut loc activități culturale și gastronomice pentru a păstra și valorifica autenticitatea tradițiilor, resurselor naturale și patrimoniului cultural al acestei regiuni.

Detalii despre aceste soluții inteligente de promovare au fost oferite la Conferinţa Naţională Turism în Bucovina, patru puncte cardinale: patrimoniu, spiritualitate, natură, gastronomie, organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul, în cadrul proiectului România Inteligentă.

Turiștii au fost invitați să ia parte la târgul de toamnă Produs în Bucovina şi la Festivalul Rapsozilor. În centru orașului au fost amplasate standuri cu produse tradiționale din lapte, carne, fructe şi ciuperci.

Înainte de Festivalul Ciprian Porumbescu, care are loc zilele acestea în Suceava, au fost organizate spectacole dedicate marelui compozitor.

Autoritățile organizează și alte acțiuni pentru a menține tradițiile în Bucovina.

"Avem Şcoala Populară de Artă din Suceava şi centre pentru valorificarea şi promovarea culturii tradiționale care se ocupă de tinerii care vor să preia folclorul şi să ducă tradiția mai departe", a declarat Sorin Filip, Centru Cultural Bucovina.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: bucovina turism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri