Înclinaţia spre violenţă este adânc înrădăcinată în instinctul uman, o trăsătură moştenită de la strămoşii pe care îi avem în comun cu celelalte specii de primate, arată un studiu care a comparat 1.024 de specii şi proporţia în care membrii speciilor respective se ucid între ei.
Studiul, coordonat de biologul specializat în evoluţie José Maria Gómez de la Universitatea din Granada, arată că nivelul de violenţă este asemănător între speciile înrudite între ele. La 40% din cele 1.024 de specii studiate s-a observat că membrii se ucid între ei. În general, membrii speciilor care trăiesc în grupuri mari tind să fie mai violenţi faţă de semenii lor. Rate mai înalte ale crimelor au fost observate la primate, lupi, dar şi la veveriţe sau marmote. De cealaltă parte, liliecii şi balenele tind să fie mai pacifişti. În cazul primatelor, în care sunt incluşi şi oameni, rata omorurilor variază cu câteva procente între specii. 4,5% dintre cimpanzei mor de mâna unui seamăn de-al lor, în timp ce în cazul maimuţelor bonobo, doar 0,68% dintre specimene sunt ucise de un semen. Studiul a estimat, în baza unor modele statistice, că în cazul oamenilor, procentul celor care mor ucişi de alţi oameni este de 2%. Cercetătorii spanioli au studiat fosile, arhive şi statistici naţionale pentru a vedea evoluţia crimelor de-a lungul civilizaţiei umane. În perioada de acum 50.000 de ani până acum 10.000 de ani, aceştia au constatat că procentul oamenilor ucişi de alţi oameni s-a ridicat la 2%, aşa cum prevăzuse modelul lor. Rata crimelor ţine, însă, şi de diferitele culturi sau contexte istorice. Trecerea la o societate statală a făcut ca rata uciderilor să crească – în Europa şi Asia din perioada Evului Mediu, de exemplu, procentul oamenilor ucişi de alţi oameni a crescut la 12%.
Diferite tipuiri de violenţă
În prezent, procentul oamenilor ucişi de alţi oameni se ridică la 1,3%, o scădere datorată, cel mai probabil, mecanismelor moderne de justiţie. Studiul spaniolilor este contestat, însă, de biologul şi antropologul Richard Wrangham, de la Universitatea Harvard, care spune că specificul actelor de violenţă contează la fel de mult ca procentul actelor de violenţă. "Infanticidul, de exemplu, este foarte întâlnit la cimpanzei. La oameni, în schimb, de obicei adulţii ucid alţi adulţi. Pentru o concluzie clară despre natura violenţei nu contează doar numerele seci, ci şi tipul de violenţă", spune acesta.
Animalul cu cea mai mare rată de ucidere a propriilor semeni, conform studiului spaniolilor, este suricata. Un exemplar din cinci va muri ucis de un alt membru al speciei
Studiul arată că deşi oamenii sunt de şase ori mai violenţi ca mamiferul mediu, aceştia sunt întrecuţi la crime de animale care par, la prima vedere, mai blânde: gazelele sau marmotele