Mihai Tudose a oferit câteva explicații pentru cursul valutar! Leul a ajuns să se prăbușească în ultima lună, atingând minime istorice în raport cu euro. Moneda națională ar trebui susținută de BNR, spune premierul, care acuză Banca Națională că e de vină pentru situația cursului. În plus, spune Tudose, băncile se răzbună pentru că au fost obligate să plătească taxe.
”Eu am o parte din explicații. BNR poate și trebuie să intervină. Nu a făcut-o. Întrebați-o pe ea. În aprilie, BNR le-a spus băncilor că sunt bune, solide, și nu mai au nevoie să țină depozite de 10%, ci 8%, și au plecat banii din țară. Erau lei, au schimbat euro și banii au plecat din țară. Au scos din rezerve 500 de milioane de euro, au plecat 280 de milioane de euro. Încă mai au spațiu, până la 500 de milioane. Va trebui să avem o discuție foarte așezată cu BNR. Nu știu dacă mi-o doresc, dar trebuie să o am. Ca premier trebuie să faci și ce nu vrei.
Mai sunt și factori obiectivi. Au intrat 3 miliarde de euro în țară, prin agricultură. Dar, s-au făcut importuri de îngrășăminte, că România nu mai produce.Poate e și o răzbunare a unei părți a sistemului bancar că i-am pus să plătească impozit.”, a declarat, la Antena 3, Mihai Tudose.