Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie puternică în Madrid. Cel puţin trei morţi, un dispărut şi opt răniţi

Explozie puternică în Madrid. Cel puţin trei morţi, un dispărut şi opt răniţi

UPDATE Trei persoane au murit, iar una este dispărută în urma exploziei produse miercuri în oraşul Madrid, anunţă José Manuel Franco, reprezentantul Guvernului Spaniei în comunitatea regională Madrid, conform postului TVE şi cotidianului El Pais.

"Gândurile noastre sunt la rudele persoanelor decedate sau rănite", a declarat, la rândul său, premierul Spaniei, Pedro Sanchez.

Stire initiala Cel puţin două persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite în urma unei explozii care a provocat daune structurale asupra unui imobil din Madrid, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul El Pais.

Explozia a avut loc în zona Puerta de Toledo din Madrid şi, cel mai probabil, este rezultatul unei scurgeri de gaze. Explozia s-a produs în timp ce era în curs o intervenţie la reţeaua de gaze a imobilului.

Cel puţin patru etaje ale clădirii au fost distruse în urma deflagraţiei.

Potrivit bilanţului preliminar, două persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite.

Serviciul de urgenţe medicale din Madrid a confirmat moartea a două persoane, precizând că sunt spitalizate alte opt persoane, dintre care una este în stare critică.

Mii de persoane au fost evacuate, iar pompierii au stins incendiul care a urmat după explozie.

Sursa: Mediafax

 

Subiecte în articol: Madrid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri