Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Exportul vaccinului antirujeolic, blocat de Comisia Europeană

Exportul vaccinului antirujeolic, blocat de Comisia Europeană

de Monica Cosac    |   

La solicitarea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR). Reprezentanţii pacienţilor cu boli cronice cer, însă, Ministerului Sănătăţii, să ia măsuri similare şi în cazul altor medicamente. Aceştia atrag atenţia că, pe anumite arii terapeutice, circa două treimi din medicamentele destinate pacienţilor români ajung peste hotare.

După ce autorităţile române au aflat din presă că, în plină epidemie de rujeolă, mii de doze de vaccin antirujeolic ajung la export - deşi direcţiile de sănătate publică din 10 judeţe nu mai aveau nici măcar o fiolă - în 27 aprilie au notificat Comisiei Europene proiectul de Ordin care prevede blocarea exporturilor de vaccinuri, astfel încât să fie asigurat necesarul de doze pentru protejarea copiilor din România.

“După examinarea proiectului de act normativ, Comisia Europeană a considerat că, în acest caz particular, solicitarea adoptării în procedură de urgenţă este justificată”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

“Deși epidemia de rujeolă a fost anunțată acum un an, Ministerul Sănătății nu a luat măsuri corespunzătoare și nu a făcut niciun stoc de vaccin, pentru a suplimenta în județele unde acest produs s-a epuizat. Așa am ajuns la situația din acest moment, în care direcțiile de sănătate publică din 10 județe nu mai au stocuri de vaccin”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, precizând că va lua toate măsurile necesare pentru ca pacienții români să poată beneficia la timp și în condiții optime de vaccinuri, de medicamentele și tratamentele de care au nevoie.

Câte medicamente destinate pacienţilor cu boli grave ajung în alte ţări

De cealaltă parte, însă, pacienţii atrag atenţia că lipsa vaccinului ROR este doar o mică parte a crizei de medicamente care afectează bolnavii din România. Foarte mulţi pacienți nu au tratament din cauza lipsei medicamentelor, multe plecând în alte țări prin exportul paralel.

“Această problemă a exportului paralel, care s-a acutizat în ultimii ani, trebuie să se oprească aici, iar Ministerul Sănătății trebuie să ia măsuri drastice”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), solicitând Ministerului Sănătății să le dea o șansă la viață pacienților români, blocând exportul paralel de medicamente. 

Datele prezentate public, în cadrul Forumului Național al Asociațiilor de Pacienți, sunt absolut halucinante. Potrivit acestora, pe programul național de boli transmisibile s-a exportat 34% din cantitățile de medicamente destinate pacienților români, la oncologie 48%, pe programul de diabet 21%, pe programul de boli rare 64%, pe programul pentru insuficiența bolilor renale cronice 17%, pe programul de transplant 35%, pe programul de boli endocrine 37%.

”Legislația trebuie modificată astfel încât să apere drepturile pacienților români și nu pe aceia care, sub umbrela comerțului intracomunitar, își văd strict de profit, fără a conta câte vieți afectează în mod grav”  Radu Gănescu, președinte COPAC

 

 

 

Subiecte în articol: vaccin antirujeolic Comisia Europeana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri