Jurnalul.ro Ştiri Observator Expoziţii de armament şi tehnică militară, ceremonii, de Ziua Forţelor Terestre

Expoziţii de armament şi tehnică militară, ceremonii, de Ziua Forţelor Terestre

de Redacția Jurnalul    |   

Expoziţii de armament şi tehnică militară, ceremonii militare şi depuneri de coroane în memoria soldaţilor care au murit în misiuni din afara ţării vor marca Ziua Forţelor Terestre, care este celebrată pe 23 aprilie.

Potrivit unui comunicat MApN, în această perioadă, Statul Major al Forţelor Terestre (SMFT), marile unităţi şi unităţile din subordine aflate în municipiile reşedinţă de judeţ din întreaga ţară organizează, împreună cu autorităţile publice locale, ceremonii la monumentele închinate memoriei Eroilor Forţelor Terestre, programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, competiţii sportive şi aplicativ-militare, expoziţii de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum şi ceremonii militare specifice dedicate acestui eveniment.

În Bucureşti, sâmbătă şi duminică, în Parcul Carol, va fi organizată o expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară.

Vor fi amenajate standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare şi se vor face demonstraţii de exerciţii de tir cu arcul, vâslit, bicicletă, cort în boot camp. Acestora li se adaugă o expoziţie cu tematică istorică, un spectacol susţinut de formaţii artistice ale cercurilor militare din ţară, un concert de fanfară şi exerciţii de Drill Team cu militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul".

La Centrul comercial AFI Cotroceni, tot în weekend, va fi organizată o expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară, cu standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare, exerciţii demonstrative de scrimă şi arte marţiale.

Duminică, la ora 12,00, în Parcul Tineretului va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României.

La ora 20,00 este organizată retragerea cu torţe, pe itinerarul Parcul Carol I - Palatul Parlamentului - Ministerul Apărării Naţionale - Şoseaua Panduri - Palatul Cotroceni - Bulevardul Vasile Milea - Drumul Taberei (sediul Statului Major al Forţelor Terestre).

Luni, de la ora 12,00, va avea loc o adunare festivă la sediul SMFT. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri