Jurnalul.ro Ştiri Justitie Falsul medic italian a fost reţinut pentru 24 de ore

Falsul medic italian a fost reţinut pentru 24 de ore

Matteo Politi, italianul care pretindea a fi medic de chirurgie plastică, adus miercuri seară pentru audieri la Secţia 4 Poliţie, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Acesta va fi dus la arestul Poliţiei Capitalei iar în cursul zilei de joi va fi prezentat unui procuror.

El avea asupra sa un troler şi o geantă de voiaj atunci când a fost ridicat de ofiţerii de poliţie de frontieră.

Italianul, în vârstă de 38 de ani, a fost depistat de poliţişti, în cursul dimineţii, în timp ce încerca să iasă cu trenul din ţară pe la Punctul de Frontieră Curtici. El călătorea cu un tren InterRegio, pe relaţia Bucureşti - Budapesta.

Matteo Politi a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

După dezvăluirile din presă, DSPMB a anunţat că a demarat o anchetă internă şi a sesizat Comisia de disciplină pentru analizarea modului în care un funcţionar public din cadrul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală i-a atribuit italianului, în 23 martie 2018, codul de parafă.

Până la finalizarea cercetării, funcţionarul a fost mutat disciplinar în cadrul altui compartiment al DSPMB.

Ministrul Sorina Pintea a declarat că Ministerul Sănătăţii nu i-a echivalat diploma de studii presupusului medic italian. "A fost lăsat ilegal să opereze, pentru că nu poţi opera doar cu un cod de parafă. Ai nevoie de mai multe documente. (...) Cei care l-au angajat l-au angajat ilegal, dar şi aici ar trebui să vedem. Colegiul Medicilor nu a dat aviz de liberă practică", a precizat Pintea marţi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri