Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Familia şefului ISC, peste o sută de contracte cu statul

Familia şefului ISC, peste o sută de contracte cu statul

de Cristian Anton    |   

Numirea lui Emil Florin Albotă la şefia Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), în ianuarie 2017, a dus la o explozie a numărului de contracte primite de la stat de firmele mamei sale, Violeta Albotă, toate prin încredinţare directă. O dată la câteva zile, cele două societăţi, una de construcţii şi alta de inginerie, semnează câte un contract cu primării din Oltul natal al secretarului de stat de la ISC. Banii publici au alimentat conturile familiei Albotă şi în perioada când politicianul era secretar de stat la Educaţie. În declaraţia de avere, Emil Albotă se laudă cu peste o sută de mii de metri pătraţi de terenuri intravilane, case, maşini, bijuterii şi venituri anuale de milioane de lei.

Transcom Caraiman SRL Slatina, controlată de Violeta Albotă, dar în care a fost asociat şi secretarul de stat Emil Albotă, a primit în perioada ianuarie-octombrie 2017 nu mai puţin de 59 de contracte publice, toate în urma unor cumpărări directe. Comunele Nicolae Titu­lescu, Redea, Tia Mare, Schitu, Gircov, Priseaca, Bobiceşti, Călui, Corbu etc., dar şi Consiliul Jude­ţean Olt au cumpărat direct de la Transcom Caraiman SRL diverse servicii de proiectare, avizare, topo­grafie etc., în valoare de peste două milioane de lei, fără TVA.

La fel, Advance Design Building Company SRL, înfiinţată în 2016 şi deţinută de mama şefului de la ISC, a beneficiat de 13 cumpărări directe de servicii de inginerie din partea primăriilor din judeţul Olt, în valoare de circa 730.000 lei, fără TVA.

Zeci de contracte şi în 2016

Firmele mamei şefului de la ISC s-au bucurat de o relaţie privilegiată cu primăriile din Olt şi în perioada când Emil Albotă era secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în peri­oada 2014-2016. Astfel, Transcom Caraiman SRL a primit anul trecut 24 de contracte prin încredinţare directă, în valoare de circa 900.000 lei, în timp ce Advance Design Building Company SRL a parafat alte 16 înţelegeri, tot în urma unor cumpărări directe, de aproximativ 730.000 lei.

Până a fi numit de fostul premier Sorin Grindeanu inspector-şef la ISC, Emil Albotă a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei. În 2012, era ales consilier local în Slatina din partea UNPR, iar din octombrie 2016 este membru PSD, susţinut de Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt.

Aşa se explică şi situaţia financiară foarte bună pe 2016 ale celor două firme: Transcom Caraiman a raportat afaceri de 5,1 milioane lei şi un profit net de peste 560.000 lei, cu 20 de anga­jaţi, în timp ce Advance Design Building Company a înregistrat în primul an de activitate afaceri de nici 328.000 lei, cu o rată de profit impresionantă, respectiv 266.000 lei, cu numai doi angajaţi.

Demnitar cu noroc pentru afacerile familiei

În paralel, Transcom Caraiman SRL a primit anul acesta şi contracte în urma unor proce­duri competitive. În iunie 2017, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) i-a încredinţat, în urma unei licitaţii, elaborarea documentaţiei tehnice pentru reabilitarea staţiei de pompare de la Damieneşti - Bacău, pentru 61.000 lei, fără TVA. Tot în iunie 2017, Primăria Piatra Olt o desemna câştigătoarea unei cereri de oferte pentru proiectul modernizării unei şcoli, în schimbul a 11.639 lei. În fine, în septembrie 2017, Transcom Caraiman SRL a câştigat ce-rerea de oferte pentru proiectare şi asis­tenţă tehnică la programul de alimentare cu apă şi canalizare în comuna Cilieni - Olt, în valoare de 154.600 lei.

Pe lângă acestea, se adaugă două contracte în 2015, pentru canalizarea din comuna olteană Urzica, de patru milioane de lei, respectiv lucrări pentru Compania Naţională de Investiţii (CNI), de 70.000 lei, plus alte două în 2014 - 277.000 lei de lei de la CNI şi 5,7 milioane lei de la Primăria Ghimbav. Una peste alta, firmele familiei Albotă au primit din 2014 până în prezent, adică de când Emil Albotă este demnitar, cel puţin 120 de contracte cu statul, majoritatea prin încredinţare directă.

Bugetar cu avere uriaşă

În ultima declaraţie de avere a lui Emil Albotă, din iunie 2017, cifrele sunt la fel de impresionante ca şi cele din business-ul cu statul. Şeful ISC este proprietarul a 12 terenuri intravilane, cu o suprafaţă totală de peste 100.000 de metri pătraţi, trei case (una de 544 metri pătraţi, alta de 310 metri pătraţi şi încă una de 227 metri pătraţi), două apartamente, trei maşini, artă şi bijuterii de 55.000 de euro, 48.000 de euro şi 20.000 lei în bănci.

Albotă a declarat venituri de la Ministerul Educaţiei de 43.216 lei, plus 12.783 lei de la Univer­sitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Cea mai mare parte a veniturilor este asigurată însă de soţia secretarului de stat, avocata Oana Albotă, care a raportat pentru anul trecut câştiguri de 1.164.826,44 lei.

4 milioane de euro este valoarea aproximativă a celor peste 120 de contracte cu statul ale familiei Albotă.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri