Jurnalul.ro Ştiri Locale Familie rămasă blocată în zăpadă, salvată de jandarmii montani

Familie rămasă blocată în zăpadă, salvată de jandarmii montani

de Redacția Jurnalul    |   

O familie care a rămas blocată în zăpadă a fost salvată duminică de jandarmii montani din Alba.

Duminică seara, un angajat al parcului eolian situat între Vf. Bihor și Vf. Curcubăta Mică, județul Alba, a apelat la 112 și a solicitat ajutorul jandarmilor montani.

Acesta a spus că, din cauza zăpezii, nu a putut ajunge cu mașina până la punctul de lucru, motiv pentru care a pornit pe jos spre vârful muntelui, lăsând doi membri ai familiei în autoturism.

„Ulterior, la plecare și-a dat seama că nu se mai poate întoarce la locul în care se afla autovehiculul, din cauza stratului gros de zăpadă și dezorientării create de întuneric”, susțin jandarmii.

La fața locului s-au deplsat jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arieșeni, care au parcurs pe jos câțiva kilometri, l-au identificat și l-au condus la mașina pe bărbat unde se aflau soția și fiica acestuia.

Ulterior, aceștia au fost sprijiniți să se deplaseze în siguranță până pe DN 57, de unde și-au continuat drumul spre casă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: jandarmi montani familie blocata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri