Jurnalul.ro Ştiri Social FBI caută un criminal român. Unde se ascunde Emil Gânj, ucigașul din Mureș?

FBI caută un criminal român. Unde se ascunde Emil Gânj, ucigașul din Mureș?

de Redacția Jurnalul    |   

Emil Gânj se află pe lista celor mai căutați criminali din lume. El a ucis-o, în urmă cu 6 luni, pe fosta sa parteneră și a dispărut.

Acesta a omorât-o pe Andra, mama unui băiețel de 7 ani, în iulie 2025, ulterior dând foc la casă. 

Recompensă pentru găsirea criminalului

Circa 800 de oameni ai legii au fost implicați până acum în căutarea criminalului, însă nu au reușit să-l găsească până acum. O publicație maghiară dezvăluie implicarea agenților FBI. Se oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru găsirea criminalului. 

Unde se ascunde Emil Gânj

Emil Gânj are 37 de ani și este extrem de periculos, fiind acuzat de omor calificat, profanare de cadavru, violare de domiciliu și nerespectarea ordinului de protecție. El a fost c ondamnat anterior pentru uciderea unui bărbat.

Se află pe lisa Europol a celor mai căutați criminali din lume. 

Oamenii legii suspectează că beneficiază de diverse ascunzători pentru a supraviețui, cum ar fi tunelurile construite în timpul celui de-al Doilea Răzoi Mondial, pivnițele sau casele părăsite. De asemenea, se crede că folosește mai multe cartele de telefon de unică folosiță și are provizii de alimente. 

Alessio, fiul Andei, și-a sărbătorit în luna decembrie ziua de naștere, alături de bunica maternă, potrivit spynews.ro.

 

 

Subiecte în articol: emil ganj fbi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri