Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Voluntari - Dinamo Bucureşti 1-2. Rotariu a fost decisiv

FC Voluntari - Dinamo Bucureşti 1-2. Rotariu a fost decisiv

Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, la Giurgiu, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1 de fotbal.

Dinamo a deschis scorul din penalty, prin francezul Eddy Harlem Gnohere (64), după un fault comis de Costin Lazăr asupra lui Dan Nistor. Ilfovenii au egalat prin Adrian Bălan (77), fostul jucător de la Dinamo II marcând după o minge respinsă de portarul Laurenţiu Brănescu.

Golul victoriei echipei antrenate de Ioan Andone a fost reuşit de Dorin Rotariu (87), cu capul, din cornerul executat de Sergiu Hanca.

Dinamo, care venea după un eşec acasă cu CFR Cluj (0-2), a obţinut a doua sa victorie consecutivă în deplasare.

FC Voluntari câştigase în precedentele două etape şi are o singură victorie în ultimele cinci meciuri de acasă.

În tur, Dinamo s-a impus cu scorul de 3-1.

FC Voluntari - FC Dinamo Bucureşti 1-2 (0-0), Stadion ''Marin Anastasovici'' - Giurgiu
Au marcat: Adrian Bălan (77), respectiv Eddy Harlem Gnohere (64 - penalty), Dorin Rotariu (87).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti), Vasile Marinescu (Bucureşti), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri