Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Voluntari s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României

FC Voluntari s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României

FC Voluntari s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a terminat la egalitate, 0-0, cu CS Universitatea Craiova, la Chiajna, în manșa a doua a semifinalelor competiției.

 

Ilfovenii au reușit cea mai mare performanță din istoria clubului grație victoriei cu 1-0 din tur, de la Drobeta-Turnu Severin.

În meciul de la Chiajna, Universitatea a dominat teritorial jocul, dar și-a creat puține ocazii de gol, cea mai mare fiind reușită de tânărul Andrei Burlacu (17), mingea lovind de două ori bara la șutul său.
În ultimul act, FC Voluntari o va întâlni pe Astra Giurgiu, care a trecut de ACS Poli Timișoara cu 4-1 și 3-0, în cealaltă semifinală.

Finala se va juca pe 27 mai, pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești. 
FC Voluntari — CS Universitatea Craiova 0-0, stadion ''Concordia'' — Chiajna 
Arbitru: Marius Avram (București); arbitri asistenți: Mircea Orbuleț (București), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) 
Observatori: Florin Hîncu (Brașov) — CCA, Adrian Mihalcea (București) — LPF

AGERPRES

Subiecte în articol: fc voluntari cs universitatea craiova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri