De la începutul anului, Poliția Argeș a dat amenzi de 22.500 lei celor care au apelat abuziv 112 sau alertat inutil autoritățile medicale și nu numai. Doctorii de la Unitățile de Primiri Urgențe spun că lipsa unui respect minim față de ei este unul dintre motivele pentru care s-au gândit de multe ori să renunțe la ceea ce fac. Tot ei arată spre medicii de familie, colegii lor care ar trebui să trateze afecțiuni mici pentru care oamenii vin în miez de noapte la spital. După majorarea salariilor, doctorii povestesc că aparținătorii sunt și mai duri și le strigă „Noi vă plătim!”
„Era 3 dimineața și eram de gardă în Unitatea de Primir Urgențe, la Urgențe Majore, când a venit o pacientă. Au primit-o colegii de la Triaj și așa de șocați au fost că nu știau cum să o încadreze. Știți că se completează o fișă în care treci acolo ce are omu’, cât de gravă e starea lui de a venit la spital în miez de noapte și i se dă un cod de urgență. Păi, unde să încadrezi o pacientă care, când am întrebat-o ce are, s-a pus pe pat și mi-a arătat picioarele, că avea bășici la ambele tălpi? Pe bune? Pentru asta am făcut eu Medicina? Știți cât învață un student, cât muncește ca rezident, cât de greu e să ajungi doctor? Ca să tratezi bășici în miez de noapte?”, povestește revoltat un medic urgentist. Și problema este că acesta nu e un caz singular, ci un fenomen. O altă femeie a venit tot la Urgența din Pitești pentru că avea unghiile galbene la ambele picioare și pentru asta a chemat o ambulanță la 4 dimineața.
„Mulțumim. Vroiam să
ajungem gratis în club”
Umilința este, de multe ori, și mai mare pentru angajații de pe Salvare și, mai nou de pe Smurd. Într-o noapte, doi tineri au solicitat echipaj în comuna Uda aflată la 40 de kilometri de Pitești pentru că se simt rău și chiar dacă asistenta a văzut că nu sunt tocmai bolnavi a fost nevoită să răspundă solicitării. Așa e legea! Lași un pacient la domiciliu doar dacă el semnează că nu vrea la spital. În caz contrar, devii taxiemetru și asta s-a și întâmplat. Ajunși la Unitatea de Primiri Urgențe din Pitești, tinerii au mulțumit și au spus că voiau să ajungă în club, dar gratis.
Tot gratis au fost duse la Spitalul de Pediatrie două tinere din satul Malu Vânăt, o localitate în care Salvarea ajunge greu pentru că nu există drum și merg, practic, prin albia unui râu. Minorele erau, de fapt, mame și aveau bebelușii internați la unitatea respectivă, dar nu voiau să plătească un taxi așa că au mințit că sunt bolnave. În localitatea Tigveni, aflată la 20 de kilometric de cea mai apropiată stație de Ambulanță și tot cu un drum cu probleme, un bărbat i-a chemat pe medici spunându-le că are diabet și se simte rău. Voia, de fapt, să îi pună lemne în sobă pentru că era frig, iar altădată le-a cerut celor de pe echipaj să facă o poză cu el. În miez de noapte, mama unui sugar a cerut o ambulanță care să o ducă de la Câmpulung la București, nu la Pitești, pentru că bebelușului nu îi coborâse un testicul în scrot.
Poliția argeșeană a intervenit în cazul a 59 de apeluri nejustificate, de la începutul lui 2018 și până în prezent. Sancțiunile sunt și ele pe măsură pentru cei care cred că pot folosi Ambulanța pe post de taxi sau medicii de la UPU pentru a trata afecțiuni care nu pot fi catalogate drept urgențe. Orice faptă de acest gen reprezintă contravenție și se sancționează cu amenzi de la 500 lei la 1.000 lei.
„Îi întrebăm pe pacienți ce au pățit și ei ne mint. Un bărbat care era bătut mi-a zis că îl doare spatele că lucrează pe șantier și probabil a ridicat sau a tras curent și asta scriem în foaie și pentru asta îi trătăm. O femeie bătută de soț, dacă nu vrea să îmi spună ce a pățit, eu nu o pot forța. O tratez pentru ce se vede și ce se poate. Ce ar trebui să înțealeagă acești oameni este că ei ajung să plătească pentru minciunile lor pentru că situația li se poate agrava. E ușor să dăm vina pe medic, dar vă întreb eu, la ce ajută să arătăm cu degetul spre cineva dacă pacientul moare? La nimic, nu îl aduci înapoi, iar noi nu dormim nopțile știind că ăla a mințit și poate îl puteam salva dacă spunea adevărul”
medic de la UPU Pitești.
Doar medicii din echipajele Ambulanței au calitatea de a stabili dacă un pacient trebuie sau nu transportat la spital. În cazul în care la fața locului ajung doar asistenți medicali, pacientul trebuie dus la spital - excepție fiind cazurile în care acesta refuză în scris.
Două femei cu probleme psihice din comuna Slatina - Suceava, mamă și fiică, cheamă Salvarea zilnic doar ca le transporte gratis până în oraș și ele să meargă la cerșit - a relatat recent managerul Ambulanței Suceava. Echipajele sunt obligate să răspundă la apeluri, pentru că nu se poate știi când e vorba de un caz real, o frasă ori un apel la „taxi”. Managerul spun că o solicitare din cinci este abuzivă.