Deschidem „Dicționarul” cu cea mai tulburătoare provocare: fericirea. „Mănușa” a ridicat-o distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi: „O căutăm adeseori. Vrem să fim fericiți. Dar ce este fericirea? Căutarea egoistă a unei stări de bine? Îndepărtarea de oameni? Un dar pe care jinduim să-l primim - cel mai adesea aici și acum? M-a impresionat mereu termenul vechi slav ce desemnează fericirea: sceastie (счастье). S ceastie. În tălmăcire: a fi cu o parte, a fi parte. Să devenim, întâi de toate, o parte a/părtași ai lui Dumnezeu, să avem părtășie cu El. O parte a celor dragi: mamă, tată, copii, soție, soț... Aceasta este ea cu adevărat... O aflăm doar atunci când trăim pentru Dumnezeu și aproapele. Hai s-o căutăm!...”.
Schimbarea la față
Mai departe, un termen nou: „Slavii au tradus μοναχός (monah) prin inokª. Un calc, s-ar putea spune, din grecește. În slava veche, inъ - unu, singuratic. Inoi, tot în slavă, din aceeași rădăcină cu inokª, se tălmăcește însă prin altul, diferit, altfel. După tunderea monahală, omul devine complet diferit, un altul... Are loc o schimbare la față, o transfigurare a întregii vieți.” Dar „habar”? „Habar (limba turcă - haber) = veste, știre, informație. Habar există și în alte limbi turcice. Cel mai probabil, ajuns la noi prin intermediul cumanei, deși consemnat în scris târziu. Întâlnit mai des în expresia Habar n-am/ Nu știu, nu am știre, cunoștință de asta.”
Mitul unui rege sarmat
De cercetat și „Beuca”, numele unei localități cu înțeles uitat: „Beuca este un sat teleormănean din zona Moromeților. Despre originea numelui așezării, în vremea de pe urmă (nu doar pe paginile de prezentare de pe internet), se scriu nu puține enormități - acesta s-ar trage de la ultimul rege al sarmaților, de pildă, după ce legendele școlărești de pe la 1920 acreditau ideea că sătenii și călătorii, la o cârciumă locală, nu s-ar fi mulțumit cu una mică, bând cu ocaua (bea oca). Termenul beucă (cu înțelesul de prăpastie, groapă) nu este cunoscut în această parte de țară nici el (altfel, câmpie și mici văi, la fel de prezente în toate localitățile din împrejurimile așezării) - ceea ce ar fi putut conduce la gândul unei numiri locale. Mai mult, cătunele care s-au unit și au format așezarea sunt anterioare datei de atestare a acesteia (Smeurani, Chilieni, Cârja, Biolari). Practic, un sat cu numele de Beuca nu a existat până spre 1740. Astfel că a-l socoti întemeiat de ultimul rege sarmat, ori în vremea lui Burebista...”.
Beiu, Naipu, Viziru
De unde atunci numele? „Asemenea celui al unor așezări vecine (Zâmbreasca, Răteasca etc.) acesta a fost dat de numele unei moșii. - După despădurirea târzie a locurilor, deținută de un bei (dregător al unui oraș mic din Imperiul Otoman, un mare proprietar de terenuri agricole, ori chiar conducătorul raialei Turnu). Altfel, numele de Beiu e/ a fost purtat de mai multe sate din Teleorman și Vlașca. Alți funcționari turci vor lăsa și ei numele îndeletnicirii lor unor sate și moșii - precum Naipu ori Viziru. În satul vecin cu Beuca, Zâmbreasca, vreme îndelungată, de altfel, moșia a avut proprietari turci (până spre 1800) din Nicopole. Aceștia aducând aici lucrători de peste Dunăre (ca de pildă neamul Osmăneștilor de astăzi). Moșia be(i)ului a fost numită Beuca (în slava sud-dunăreană beiovka/ beovka e numele proprietății unui bei, a unui mare latifundiar, numit adeseori Beiko).”
De la beiul turc la boierul român
Tot aici: „Unirea celor câteva cătune menționate anterior, după ce moșia beiului turc pe care lucrau sătenii va deveni, la jumătatea veacului al XVIII-lea, proprietatea boierului cu pretenții la tron Barbu Merișanu (ce își are mormântul de peste 250 de ani în vechea biserică din satul vecin cu Beuca - Merișani) va face ca numele ei să ajungă nume de așezare. Evident, astăzi mai nimeni nu mai știe în zonă de cătunele reunite în noua așezare - Beuca - cu nume de moșie.”
Nume cu origine uitată
Balaton – lac mlăștinos
„Nume al unui cunoscut lac din Ungaria. Romanii l-au numit Lacus Pelso - lac puțin adânc. Germana a tradus numirea latină - Plattensee (cu același înțeles). Slavii, aflați aici la sosirea maghiarilor, i-au spus Blatno Jezero (sârbă), Blatenské jazero (slovacă). Din rădăcina veche slavă boltьno(-je ezero). În traducere, lac noroios/ mlăștinos. Baltă, în românește, are înțelesul de apă stătătoare, puțin adâncă. În timp, numele slav a fost adaptat pronunției maghiare.”
Costaforu – dinspre aromâni
„Nume celebru la noi. De amintit doar de cel dintâi rector al Univesității din București, Gheorghe Costaforu (1820-1876) - militant de frunte pentru construcția palatului Univesității din capitala României, ministru de Externe (1871-1873). Costaforu este un nume compus aromân. Format din Costa (s), nume întâlnit la greci (dar și la bulgari), și din diminutivul numelui Nichifor (Νικηφόρος) - Foros/ Foro/ Foru (la bulgari, Forio). Din aceeași categorie: Costapetro, Cosmandin (Cosma-Damian), nume întâlnite, de asemenea, la sud de Dunăre.”
Ghergani – de la Gheorghe
„Sat în județul Dâmbovița, cunoscut, mai cu seamă, pentru moștenirea familiei Ghica din acest loc. Dar și prin Țiganca de la Ghergani, tablou al lui Nicolae Grigorescu din 1872. Numele satului provine de la un anume Ghergan, care a deținut, la începuturile lui, o moșie pe aceste meleaguri. Ghergan își are originea în Ghergo - Gherghi cu o altă terminație. Cel de pe urmă este o modificare (românească și sud-slavă) a lui Gheorghi (Gheorghe).”
Pastila de religie
Catedrala lui „Oaie seacă”
A avut Bucureștiul o catedrală mitropolitană a sa, construită dintru început cu acest scop? Gheorghiță Ciocioi: „Adeseori, auzim că Bucureștii nu au avut în trecut o catedrală mitropolitană, că sediul mitropoliei a fost adăpostit pentru o scurtă vreme de două biserici ale orașului, poposind mai apoi într-o mănăstire: a Sfinților Împărați Constantin și Elena de pe Dealul podgorenilor (mai apoi, Dealul Mitropoliei). Și totuși Bucureștii au avut o catedrală. Avea să aibă însă un sfârșit tragic.”
Sinan Pașa a transformat-o în arsenal…
Amănunțit: „A fost zidită la 1568 de domnitorul Alexandru Mircea, poreclit Oaie Seacă, deoarece pusese biruri chiar și pe oile sterpe. Unde se afla? Pe locul mănăstirii Radu Vodă de astăzi - rezidită fiind aceasta pe temeliile catedralei Sfânta Troiță. «Am zidit această sfântă și dumnezeiască mitropolie cu toată osârdia», spune ctitorul. Bucureștenii au numit-o Mitropolia din josul Bucureștilor. Despre măreția și dimensiunile ei, grăitor e faptul că Sinan Pașa o transformă în arsenal, catedrala adăpostind butoaiele cu pulbere ale armatei turce. Episodul s-a petrecut după bătălia de la Călugăreni (13 august 1595), când Mihai Viteazul, deși învingător, se retrage în munți.”
… Apoi a aruncat-o în aer!
În completare: „Sinan intrase în București pentr
„M-a impresionat mereu termenul vechi slav ce desemnează fericirea: sceastie (счастье). S ceastie. În tălmăcire: a fi cu o parte, a fi parte.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Habar (limba turcă - haber) = veste, știre, informație. Habar există și în alte limbi turcice. Cel mai probabil, ajuns la noi prin intermediul cumanei.”, Gheorghiță Ciocioi
„Costaforu este un nume compus aromân. Format din Costa (s), nume întâlnit la greci (dar și la bulgari), și din diminutivul numelui Nichifor (Νικηφόρος) - Foros/Foro/Foru (la bulgari, Forio).”, Gheorghiță Ciocioi
„Și totuși Bucureștii au avut o catedrală. A fost zidită la 1568 de domnitorul Alexandru Mircea, poreclit Oaie Seacă, deoarece pusese biruri chiar și pe oile sterpe.”, Gheorghiță Ciocioi
„Sinan intrase în București pentru a pune în practică planul conceput - ca vizir - cu sultanul: transformarea Munteniei în pașalâc. Cu ocazia dată, majoritatea bisericilor orașului sunt prefăcute în geamii.”, Gheorghiță Ciocioi