UPDATE Volodimir Zelenski mulțumește României și președintelui Dan pentru sprijinul acordat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat recunoștința față de România, după ce cele două state au semnat un acord de parteneriat strategic și mai multe documente de cooperare în domeniile apărării și energiei.
„Mulțumesc României și dumneavoastră personală, domnule președinte, pentru poziția principială pe parcursul acestor patru ani de război al Rusiei împotriva Ucrainei și împotriva Europei”, a spus Zelenski, joi, la Palatul Cotroceni.
„Astăzi, întâlnirea noastră și discuțiile se referă în primul rând la modul în care putem colabora mai mult, inclusiv în domeniul economic, pentru binele popoarelor noastre. Ce putem face mai mult și pentru securitatea națională ale statelor noastre. Expertiza noastră deja se află în Orientul Mijlociu și considerăm că în regiunea noastră, în toată Europa, în alte state ale Europei, este nevoie de mai multă colaborare, de folosirea expertizei noastre pe care o am acumulată de lungul timpului și ea poate fi utilă. România, împreună cu alte state, ne-a ajutat să ne apărăm cetățenii. Continuăm colaborarea, propunem extinderea colaborării între statele noastre pentru a ne apăra de toate pericole care pot apărea din partea Rusiei”, a spus Zelenski despre componenta de apărare.
Despre acordul pe energie, președintele ucrainean a afirmat: „Construim împreună cu România două linii noi de furnizare a energiei electrice, lucrările sprijină regiunile noastre, regiunile Cernăuți din Ucraina și va permite România să devină mai puternică din ceea ce vorbește garantarea securității energetice în această zonă a Europei. Este reciproc avantajos pentru ambele state. Documentul care se referă la construcția interconectarilor a fost semnat astăzi. Este important ca împreună să putem realiza proiecte în domeniul exploatării de petrolul în Marea Neagră. România deja a făcut pași significative în această direcție. Avem posibilități de dezvoltare, avem colaborări, avem propuneri concrete. Am vorbit astăzi foarte mult despre proiecte concrete în domeniul petrolului și gaze, domeniul în care România ne poate sprijin”.
Privind participarea la formatul B9 de la București, Zelenski a răspuns afirmativ invitației făcute de președintele Nicușor Dan.
Totodată, președintele ucrainean a anunțat semnarea unui decret prin care ziua de 31 august va deveni Ziua Limbii Române în Ucraina.
UPDATE Parteneriat strategic între România și Ucraina, semnat.Nicușor Dan: A existat neîncredere între țări
Președinții României și Ucrainei au semnat joi, la Palatul Cotroceni, o declarație de parteneriat strategic. „Istoric, a existat neîncredere între țările noastre. Aceasta s-a evaporat”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a mulțumit președintelui și poporului ucrainean pentru lupta pe care o duce, „o luptă pentru Europa întreagă, deci și pentru România”.
El a spus că semnarea declarației de parteneriat strategic este un moment important în relația noastră bilaterală.
„Nu trebuie să ne ascundem, să spunem că istoric a existat neîncredere între țările noastre.
Această neîncredere s-a evaporat, cred eu, în momentul începerii războiului din 2022 și momentul de azi e un moment în care cele două țări își asumă încrederea reciprocă în ce pot să facă împreună, își asumă responsabilitatea comună pentru această parte de Europa, pentru cetățenii ei și pentru, cum am spus, întreaga regiune”, a declarat Nicușor Dan.
El a spus că a vorbit cu președintele Volodimir Zelenski despre războiul din Ucraina și despre continuarea sprijinului pe care România îl oferă, dar și despre colaborarea militară.
„Unul din documentele semnate vorbește de producția comună de drone în România”, a spus președintele României.
El a declarat că a mai vorbit cu liderul ucrainean despre proiecte comune de conectivitate, proiecte comune de energie și despre integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană.
UPDATE Volodimir Zelenski a ajuns la Cotroceni și a fost primit de Nicușor Dan.
Garda de Onoare îi prezintă onorul.
Zelenski a salutat Garda de Onoare în limba română.
UPDATE Nicușor Dan și Volodimir Zelenski vor semna documentul parteneriatului strategic între România și Ucraina, potrivit unor surse.
Acest document presupune parteneriat între industria de apărare, parteneriat economic, inclusiv pe minorități și educație.
De asemenea, cei doi președinți vor semna un acord pe energie.
Stirea initiala Președintele Ucrainei a zburat de la aeroportul din Rzeszow (Polonia) la București cu un avion Airbus A319ACJ al guvernului de la Kiev, conform Boarding Pass.
Zelenski va vizita vineri Franța, conform unei surse de la RBC-Ucraina.
BFMTV scrie că se va întâlni cu președintele francez Macron la Palatul Elysee din Paris.


