Jurnalul.ro Cultură Film Festivalul de film japonez, la București

Festivalul de film japonez, la București

de Magdalena Popa Buluc    |   

Ambasada Japoniei la București vă invită sa descoperiți diversitatea cinematografiei nipone la Festivalul de Film Japonez.

Ediția din acest an aduce în fața publicului bucureștean o selecție de 5 filme reprezentative pentru genurile variate ale filmului japonez, de la drame emoționante și animație, până la thriller și comedie. Nu ratați ocazia de a vă bucura de cultura și cinematografia japoneză, printr-o selecție de filme care aduc în prim-plan atât teme tradiționale, cât și aspecte moderne ale societății japoneze.

Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Japoniei în România, Japan Foundation și Arhiva Națională de Filme-Cinemateca Română.  

Toate cele cinci filme sunt subtitrate în limba română și în limba engleză.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului sau online, prin intermediul platformei Eventbook.

 

FESTIVALUL DE FILM JAPONEZ

22-24 Noiembrie 2024

Cinemateca Eforie București

(sala Eforie, str. Eforie nr. 2)

 

PROGRAM

Vineri, 22 Noiembrie, ora 18:00 (Seară de gală)

Oshin (subtitluri în română)

2013, 110 minute (Dramă)

Regie: Shin Togashi

Scenariu: Sugako Hashida, Kôta Yamada

Distribuție: Kokone Hanada, Aya Ueto

O poveste emoționantă despre viața unei fete dintr-o familie săracă, care se confruntă cu greutățile vieții în Japonia rurală. O dramă clasică despre rezistența umană.

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 14:00

Okko's Inn (subtitluri în română)

2018, 94 minute (Animație)

Regie: Kitarô Kôsaka

Scenariu: Hiroko Reijo, Asami, ReikoYoshida

Distribuție: Seiran Kobayashi, Nana Mizuki

După ce își pierde părinții într-un accident de mașină, Okko începe să locuiască la țară cu bunica ei, care conduce un han tradițional japonez (ryokan). În timp ce se pregătește să devină următoarea proprietară a hanului, Okko realizează că poate să vadă fantome prietenoase. Este o animație sensibilă, potrivită pentru întreaga familie.

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 16:00

Drowning Love (subtitluri în română)

2016, 111 minute (Dramă, Romance)

Regie: Yûki Yamato

Scenariu: George Asakura, Kishû Izuchi, Yûki Yamato

Distribuție: Masaki Suda, Nana Komatsu

Natsume - un model din Tokyo - se simte tristă după ce se mută cu familia ei într-un mic oraș. Într-o zi, îl întâlnește pe Koh, moștenitorul unei familii de preoți șintoiști și se trezește căzând sub vraja unui băiat egoist, dar chipeș. Un film romantic, despre iubirea și conflictul dintre doi tineri, în Japonia contemporană.

Duminică, 24 noiembrie, ora 14:00

Brave Father Online: Our Story of Final Fantasy XIV (subtitluri în română)

2019, 114 minute (Dramă)

Regie: Teruo Noguchi, Kiyoshi Yamamoto

Scenariu: Kôta Fukihara

Distribuție: Yui Imaizumi, Minako Kotobuki

Akio își dorește să aibă o relație mai bună cu tatăl său, Akira. Într-o zi, Akira renunță brusc la slujba sa și se pensionează fără să dea nicio explicație familiei. Gândindu-se că ar putea fi o modalitate bună pentru a se apropia de tatăl său, Akio îi dă software-ul jocului online „FINAL FANTASY XIV”. Învățându-și tatăl cum să joace și interacționând în secret cu el sub forma unui avatar online anonim, Akio speră să-și cunoască mai bine părintele, însă tânărul nu știe prin ce trece tatăl său..

Duminică, 24 noiembrie, ora 16:30

The complex (subtitluri în română)

2013, 106 minute (Dramă, Horror, Thriller)

Regie: Hideo Nakata

Scenariu: Jun'ya Katô, Ryûta Miyake

Distribuție: Atsuko Maeda, Hiroki Narimiya

Asuka (Atsuko Maeda) este trezită de un sunet ciudat, de zgârieturi care vine din apartamentul vecin. După ce își descoperă vecinul mort, este șocată să afle că multe întâmplări ciudate și decese afectează complexul ei de apartamente. Un thriller captivant care explorează misterul și tensiunea unui complex de locuințe bântuit.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri